„A făcut mai mult rău decât bine”. Brexitul, pus la îndoială de premierul britanic Andy Burnham

Autor

Data

Categorie

Premierul britanic Andy Burnham a spus, miercuri, că Regatul Unit ar trebui să ia în considerare opţiuni privind relaţia sa viitoare cu Uniunea Europeană, inclusiv o eventuală revenire în blocul comunitar, în timp ce actualul şef al guvernului de la Londra îşi intensifică eforturile de a reconstrui legăturile cu Europa, transmite Reuters.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Brexitul „a făcut mai mult rău decât bine”, afirmă Burnham

Într-o declaraţie pentru BBC, după ce a afimat în cadrul conferinţei anuale a Partidului Laburist că Brexitul „a făcut mai mult rău decât bine”, Burnham a spus că Regatul Unit ar trebui să analizeze diverse modele pentru relaţia sa pe termen lung cu Europa şi să decidă care dintre acestea oferă cea mai bună cale de urmat.

🗞️ Citește și Acestea

„Am putea rămâne aşa cum suntem. Aceasta este cu siguranţă o opţiune, dacă oamenii consideră că acesta este locul potrivit în care să rămânem”, a declarat Burnham pentru BBC.

„Am putea analiza ceea ce a spus George Osborne despre o uniune vamală. Am putea lua în considerare propunerile liberal-democraţilor de la conferinţa lor despre piaţa unică sau am putea merge până la capăt”, a mai spus el.

Regatul Unit ar trebui să urmărească o uniune vamală cu UE, susține un fost ministru

Osborne, un fost ministru conservator de finanţe, a susţinut că Regatul Unit ar trebui să urmărească o uniune vamală cu UE, în timp ce liberal-democraţii au cerut revenirea ţării pe piaţa unică a blocului comunitar.

Burnham a precizat că opţiunile ar trebui evaluate în funcţie de „ceea ce este realizabil”, precum şi de avantajele şi dezavantajele fiecăreia.

Regatul Unit a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană în 2016, punând astfel capăt unei apartenenţe de peste patru decenii şi declanşând ani de frământări politice, în timp ce guvernele succesive s-au confruntat cu consecinţele economice şi diplomatice ale acelui vot.

Summitul UE – Regatul Unit în noiembrie

Mai devreme, în cursul zilei de marţi, Burnham a declarat că va profita de summitul UE-Regatul Unit din noiembrie pentru a prezenta opţiunile privind relaţia pe termen lung a Londrei cu blocul comunitar.

Burnham, care i-a luat locul lui Keir Starmer în iulie, a afirmat anterior că şi-ar dori ca Regatul Unit să revină în Uniunea Europeană în timpul vieţii sale. El a susţinut că Regatul Unit nu îşi poate permite un alt deceniu de incertitudine în această privinţă.

„Sunt foarte clar şi o voi spune direct: Brexitul a făcut mai mult rău decât bine”, a declarat el. „Aşadar, întrebarea este: ce facem în această privinţă?”, a mai spus premierul britanic

dinPolitica

Mircea Abrudean, aviz favorabil la Interne: ce vrea să schimbe

Mircea Abrudean, aviz favorabil la Interne: ce vrea să schimbe

MINISTERE
dinPOLITICA   |   30 Sep 2026
Raluca Turcan, aviz negativ la audieri pentru Ministerul Muncii

Raluca Turcan, aviz negativ la audieri pentru Ministerul Muncii

PARLAMENT
dinPOLITICA   |   30 Sep 2026

dinPolitica

dinPOLITICA

Mircea Abrudean, aviz favorabil la Interne: ce vrea să schimbe

Mircea Abrudean, aviz favorabil la Interne: ce vrea să schimbe

MINISTERE
dinPOLITICA   |   30 Sep 2026
Raluca Turcan, aviz negativ la audieri pentru Ministerul Muncii

Raluca Turcan, aviz negativ la audieri pentru Ministerul Muncii

PARLAMENT
dinPOLITICA   |   30 Sep 2026

Ultimele Stiri