Ai grijă pe unde ajungi în noaptea de Paști. Autoritățile anunță mai multe controale.

Autor

Data

Categorie

Premierul Florin Cîțu a spus, miercuri, că are încredere că românii vor respecta regulile în vigoare în noaptea de Paști, fiind de părere că riscul unor eventuale petreceri private există oricând, nu doar în noaptea în care restricțiile se ridică.

Întrebat dacă vor fi mai multe controale în noaptea de Paști, premierul a spus că nu va fi deschis niciun restaurant.

„Nu e nimic deschis, singurele sunt lăcașele de cult. Putem merge la biserică, pentru sărbătoarea Paștelui, și atât. Deci avem încredere că oamenii vor sărbători Paștele, vor merge la sărbătoarea Paștelui și vor respecta regulile în vigoare”, a spus Cîțu.

🗞️ Citește și Acestea

Potrivit acestuia, riscul ca unii cetățeni să organizeze petreceri private există în orice altă perioadă.

„Acest risc există în fiecare zi al petrecerilor private, nu doar în acea noapte și nu avem o problemă cu așa ceva. Vă spun că în acest moment,, pentru sărbătoarea Paștelui am luat toate măsurile, am discutat cu cultele religioase și suntem siguri că cetățenii României vor respecta legislația în vigoare”, a mai spus premierul.

Creștinii ortodocși sărbătoresc, duminică, Paștele, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică sunt ridicate restricțiile de circulație pentru ca oamenii să poată merge la biserică.

(sursa: Mediafax)

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.
Publicitate

Salina Turda

Descoperă lumea de sub pământ

Planifică vizita

Știri și comunicate

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri