Alin Tișe critică poziția conducerii PNL în negocierile pentru formarea noului guvern și susține că partidul trebuie să depășească orgoliile personale și să participe la o guvernare responsabilă.
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, liberalul a afirmat că executivul propus de Luca Niculescu are șanse să fie învestit, apreciind că teama de alegeri anticipate va determina PNL să îl susțină.
Tișe a declarat că poziția sa privind necesitatea unui guvern stabil a rămas aceeași pe parcursul ultimelor luni. El consideră că premierul desemnat poate facilita un acord între partide prin modul în care conduce negocierile.
„Poziția mea este una consecventă și anume aceea că PNL-ul trebuie să voteze un guvern stabil. Am spus asta de cinci luni, iată intrăm în luna șasea”, a afirmat Alin Tișe.
Referindu-se la Luca Niculescu, acesta l-a descris drept „un domn absolut respectabil”, care poate „prin calm, prin negociere, prin tact, să aducă partidele la un sentiment mai bun”.
În opinia sa, poziția exprimată de Ilie Bolojan lasă deschisă susținerea parlamentară atât pentru un guvern politic fără participarea liberalilor, cât și pentru un cabinet tehnocrat, în condițiile unui acord cu premierul.
„În esență, guvernul acesta, în opinia mea, va trece, pentru că PNL-ul s-a exprimat foarte clar în sensul că va vota cele două variante de guvern, fie un guvern politic, din care nu va face parte PNL-ul, dar îl va vota […], sau dacă va fi un guvern de tehnocrați, la fel domnul Bolojan spune că va vota dacă va face un pact cu premierul”, a spus Tișe.
„PNL-ul ar trebui să treacă dincolo de interesele unei persoane”
Întrebat dacă liberalii ar trebui să intre la guvernare pentru a contribui la formarea unei majorități puternice, Alin Tișe a răspuns afirmativ. El a criticat ceea ce consideră a fi dependența partidului de deciziile lui Ilie Bolojan și ale unui cerc restrâns din conducere.
„PNL-ul ar trebui să treacă dincolo de interesele unei persoane, pentru că realmente în acest partid există foarte mulți oameni valoroși. Din păcate, pentru simplul fapt că acel guvern condus de domnul Bolojan a fost [demis] printr-o moțiune de cenzură, a făcut ca acest partid să rămână captiv domnului Bolojan și unui grup restrâns de oameni din jurul dânsului”, a declarat liberalul.
Tișe susține că opțiunea liberalilor din teritoriu ar fi participarea la guvernare, nu menținerea partidului în afara executivului.
„Liberalii din țară, dacă ar fi întrebați mâine ce doresc să facă acest partid, ar spune cu toții că doresc să participe la o guvernare responsabilă”, a afirmat acesta.
El a cerut ca decizia privind viitorul PNL să fie luată din perspectiva responsabilității față de țară.
„În momentul de față, PNL-ul trebuie într-adevăr să-și ia în mâini viitorul și să decidă practic pe ce cale mergem mai departe. Pentru că, dincolo de orgoliul domnului Bolojan, țara are nevoie de un guvern și are nevoie de responsabilitate”, a spus Tișe.
Critici la adresa reformelor: „S-au făcut pe buzunarul și pe suferința românilor”
Alin Tișe a contestat și rezultatele politicilor economice ale guvernării Bolojan. În evaluarea sa, măsurile prezentate drept reforme s-au bazat pe creșteri de taxe suportate de populație și de companii.
„Așa-zisa reformă făcută în România s-a făcut pe buzunarul și pe suferința românilor și a firmelor din România”, a declarat acesta.
Liberalul a susținut că majorarea fiscalității nu poate înlocui schimbările structurale și a legat capacitatea PNL de a promova reforme de transformarea propriului partid.
„În realitate, România nu a reușit să facă niciun pas real spre reformă. Nu ai cum să reformezi o țară dacă nu reformezi înainte un partid. Or, astăzi, PNL-ul este un partid profund nereformat, iar politicile de reformă nu pot fi generate de oameni care nu fac altceva decât să se gândească dacă mâine mai sunt pe listă sau nu mai sunt pe listă”, a afirmat Tișe.
El a criticat și tendința de a interpreta orice poziție diferită prin asocierea cu alte partide.
„Este o chestiune în care, orice poziție ai, ești etichetat, ba fiind pesedist, ba fiind aurist, ba fiind userist. În realitate, țara a ajuns la pragul prăpastiei”, a spus liberalul.
„Frica de anticipate va face PNL-ul să voteze cu două mâini”
În privința votului de învestire, Tișe consideră că perspectiva alegerilor anticipate va cântări decisiv în opțiunea liberalilor. El susține că PNL ar risca o sancțiune electorală pentru politicile promovate în perioada guvernării.
„PNL-ul și domnul Bolojan știu că, dacă vor merge la electorat în acest moment, așa cum am spus de nenumărate ori, vor fi practic aruncați peste gard de către oameni”, a declarat acesta.
Alin Tișe și-a încheiat argumentația exprimându-și convingerea că partidul va susține învestirea, indiferent de formula finală a executivului.
„Frica de anticipate va face și acum PNL-ul să voteze cu două mâini acest guvern, indiferent dacă va fi un guvern politic sau va fi un guvern de tehnocrați. Asta este opinia mea.”





















