ANAF a trecut la un nou nivel al controalelor, iar contribuabilii simt asta din plin: în ultimele luni, Fiscul a început să blocheze conturi și să sechestreze bunuri chiar în momentul în care emite decizia de impunere, în cadrul controversatei „verificări documentare” – procedura rapidă prin care contribuabilul este controlat fără să fie măcar anunțat.
Verificare-fulger, datorii instant, conturi blocate pe loc
Noua practică ANAF îi ia prin surprindere pe cei verificați: decizia de impunere vine direct la pachet cu o decizie de măsuri asigurătorii. Cu alte cuvinte, în aceeași secundă în care Fiscul decide că ai o datorie, îți și îngheață conturile și îți pune sechestru pe bunuri. „Este o procedură fulger. Nu ai timp să explici mare lucru, iar când ajunge decizia, ești deja cu conturile blocate”, explică avocata Luisiana Dobrinescu.
Măsurile asigurătorii, de la excepție la regulă
Deși legea prevede că astfel de măsuri se POT lua doar în cazuri excepționale – când există un pericol real ca un contribuabil să-și ascundă sau să-și risipească patrimoniul – ANAF pare să le aplice masiv, chiar și atunci când „pericolul” este… lipsa banilor din cont. „Dacă logica este că firma nu are în cont suma pe care ANAF crede că trebuie să o plătească, atunci oricine riscă măsuri asigurătorii. Puține firme au oricând în conturi sume mari, la nivelul unor potențiale impuneri”, avertizează avocata.
Dreptul la apărare? Aproape imposibil
Deciziile de măsuri asigurătorii devin executorii în mai puțin de 30 de zile – termen insuficient pentru ca un avocat să pregătească o apărare solidă și pentru ca o instanță să poată judeca cauza. Practic, chiar dacă faci contestație, banii îți sunt deja luați înainte să ajungi în fața unui judecător. „Contestația rămâne fără obiect. Când ajungi în instanță, banii sunt deja la ANAF”, spune Dobrinescu.
ANAF pune sechestru chiar și pe amenzi
Tendința din ultimele două luni este și mai alarmantă: măsuri asigurătorii nu doar pentru sumele din controale, ci și pentru amenzile aplicate. Iar dacă intră în vigoare Pachetul 2 de măsuri fiscale, amenzile de 100.000 – 300.000 lei vor fi protejate automat de popriri și sechestre.
Și mai rău: vine și răspunderea solidară automată
În primăvară, dacă proiectul actual trece, ANAF va putea atrage răspunderea solidară a administratorilor și asociaților fără să mai dovedească vreo rea-credință. Cu alte cuvinte, nu doar firma plătește – ci și oamenii din spatele ei.
Conturi blocate instant, bunuri puse sub sechestru, amenzi protejate prin popriri și răspundere solidară aproape automată. ANAF pare pregătită pentru o ofensivă fiscală fără precedent, iar mediul de afaceri se pregătește de cele mai dure controale din ultimii ani.





















