AUR, contre cu Nicușor Dan la Cotroceni. Peiu: „Ne-a acuzat că am fi în afara curentului euroatlantic”

Autor

Data

Categorie

Consultările de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier s-au transformat într-un schimb de reproșuri între președintele Nicușor Dan și delegația AUR.

Reprezentanții partidului susțin că șeful statului le-ar fi reproșat poziționarea în afara „curentului euroatlantic” și ar fi invocat inclusiv riscuri pentru stabilitatea financiară a României.

Delegația AUR, din care au făcut parte Petrișor Peiu și Dan Dungaciu, a avut una dintre cele mai lungi discuții ale zilei cu președintele, în cadrul noii runde de consultări pentru găsirea unei majorități și desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

La finalul întâlnirii, reprezentanții AUR au declarat că discuția a fost tensionată și că una dintre principalele teme a fost poziția exprimată anterior de Nicușor Dan privind excluderea AUR dintr-o viitoare formulă de guvernare.

🗞️ Citește și Acestea

„Ne-a acuzat că am atentat la stabilitatea financiară a statului, ceea ce nu e cazul, că n-am fost la putere. Ne-a acuzat că am fi în afara curentului euroatlantic”, a declarat Petrișor Peiu.

Liderul senatorilor AUR susține că delegația partidului i-a explicat președintelui că poziționarea sa euroatlantică se bazează pe respectarea tratatelor fundamentale asumate de România.

„I-am explicat care este definiția euroatlantismului României. Atașamentul necondiționat la cele trei tratate care sunt baza euroatlantismului României: Tratatul NATO, Tratatul Uniunii Europene și Tratatul de funcționare a Uniunii Europene”, a afirmat Peiu.

AUR i-a reproșat lui Nicușor Dan și declarațiile prin care acesta s-a poziționat împotriva participării partidului la viitorul Executiv. „I-am reproșat că a început cu un atac nedemn la adresa unui partid, nejustificat, ilegitim”, a mai spus Petrișor Peiu.

La rândul său, vicepreședintele AUR Dan Dungaciu a afirmat că discuțiile s-au concentrat inclusiv asupra modului în care funcționează instituțiile și sistemul democratic din România, reprezentanții partidului criticând actuala situație politică.

De la consultările de la Cotroceni a lipsit liderul AUR, George Simion. Acesta anunțase anterior că nu intenționează să participe la discuțiile privind formarea viitorului Guvern atât timp cât Călin Georgescu se află în arest preventiv.

Întâlnirea are loc în contextul în care Nicușor Dan încearcă să identifice o nouă formulă de majoritate parlamentară și să desemneze un candidat pentru funcția de premier, după eșecul precedentelor tentative de formare a unui Guvern cu puteri depline.

Material publicitar politic realizat pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pentru informații privind finanțarea și transparența acestui material, consultați Notificarea privind transparența.

dinPolitica

Protest TollRo la Târgu Jiu: zeci de camioane la 10 km/h

Protest TollRo la Târgu Jiu: zeci de camioane la 10 km/h

TRANSPORT
dinPOLITICA   |   05 Oct 2026

dinPolitica

dinPOLITICA

Protest TollRo la Târgu Jiu: zeci de camioane la 10 km/h

Protest TollRo la Târgu Jiu: zeci de camioane la 10 km/h

TRANSPORT
dinPOLITICA   |   05 Oct 2026

Ultimele Stiri