Chatbotul America.gov, alimentat de AI, evită acum răspunsurile politice, după ce a contrazis afirmațiile lui Trump

Autor

Data

Categorie

Un robot guvernamental american care folosește Inteligenţă Artificială (IA) a încetat să răspundă anumitor întrebări politice, la doar o zi de la darea sa în folosinţă, relatează AFP.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„Bună ziua, America. Indiferent care sunt nevoile voastre vizavi de guvern, începeţi aici”, se poate citi pe platforma America.gov, care are ambiţia declarată de a simplifica accesul la informaţii guvernamentale şi la servicii federale.

🗞️ Citește și Acestea

 

Cum l-a contrazis chatbotul America.gov pe Trump

 

Preşedintele american a calificat instrumentul ca fiind „extrem de bun”, dar chatbotul l-a contrazis rapid pe Donald Trump pe anumite teme.

Astfel, când a fost întrebat marţi dacă a existat o fraudă electorală generalizată la alegerile din 2020, pe care Donald Trump pretinde că le-a câştigat, chatbotul a răspuns: „Evaluările oficiale federale efectuate după alegerile prezidenţiale din 2020 nu au scos în evidenţă o fraudă de o amploare susceptibilă să modifice rezultatul”.

„Din prima sa zi, America.gov s-a bazat pe fapte şi documente oficiale pentru a contrazice anumite discursuri mincinoase şi interpretări politice privind imigraţia şi alegerile, transmise la scară largă de administraţia care l-a creat”, a constatat Institutul democraţiei digitale pentru Americi.

„Primele analize au arătat că America.gov furnizează în general răspunsuri bazate pe probe şi sprijinite pe documente guvernamentale, chiar când aceste documente contrazic afirmaţiile lui Trump şi ale guvernului său”, a adăugat institutul.

Răspunsul chatbotului privind alegerile din 2020 a fost preluat rapid şi de aleşii democraţi. „În sfârşit, un răspuns clar în guvernul Trump”, a postat senatorul Adam Schiff marţi pe platforma X.

 

„Nu furnizez nici comentarii politice, nici analize ale alegerilor trecute”

 

Însă instrumentul şi-a schimbat modul de interacţiune miercuri. „Nu furnizez nici comentarii politice, nici analize ale alegerilor trecute”, a răspuns el la aceeaşi întrebare.

El a continuat totuşi să contrazică alte afirmaţii contestate de Donald Trump, privind inflaţia de exemplu.

Este dificil de stabilit în acest stadiu dacă guvernul a modificat parametrii chatbotului, notează AFP.

„America.gov va continua să fie actualizat pentru a le furniza americanilor informaţiile şi resursele federale cele mai precise şi cele mai fiabile”, a declarat Casa Albă într-un comunicat pentru AFP.

dinPolitica

AUR: un guvern cu majoritate fragilă pică la prima moțiune

AUR: un guvern cu majoritate fragilă pică la prima moțiune

PARTIDE
dinPOLITICA   |   02 Oct 2026
Băsescu: următorul premier ar putea veni din rândurile PSD

Băsescu: următorul premier ar putea veni din rândurile PSD

GUVERN
dinPOLITICA   |   02 Oct 2026

dinPolitica

dinPOLITICA

AUR: un guvern cu majoritate fragilă pică la prima moțiune

AUR: un guvern cu majoritate fragilă pică la prima moțiune

PARTIDE
dinPOLITICA   |   02 Oct 2026
Băsescu: următorul premier ar putea veni din rândurile PSD

Băsescu: următorul premier ar putea veni din rândurile PSD

GUVERN
dinPOLITICA   |   02 Oct 2026

Ultimele Stiri