Crin Antonescu pune presiune pe PNL și UDMR: „Poate ultima șansă” pentru un guvern fără AUR

Autor

Data

Categorie

Crin Antonescu avertizează că negocierile pentru formarea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea reprezenta ultima șansă a actualei scene politice de a construi un Executiv pro-european și pro-occidental. Fostul președinte al PNL consideră că pozițiile liberalilor și ale UDMR sunt decisive pentru constituirea unei majorități, potrivit declarațiilor făcute la Antena 3 CNN, citate de Mediafax.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Antonescu a descris PNL drept un „nod gordian” al blocajului politic și a susținut că în partid există oameni care pot pune interesul național înaintea calculelor electorale. În acest context, fostul lider liberal l-a criticat direct pe Ilie Bolojan pentru apropierea politică de USR.

🗞️ Citește și Acestea

În opinia sa, interesele României și identitatea liberală și conservatoare a PNL ar trebui să cântărească mai mult decât „proiectele electorale și matrimoniale politice cu USR-ul ale domnului Bolojan”.

Antonescu cere susținere și participare la guvernare

Fostul președinte al PNL consideră că poziția partidului poate fi clarificată printr-un vot de susținere a noului Executiv sau chiar prin participarea liberalilor la guvernare.

„Ăsta e unul din momentele în care lucrurile se pot lămuri”, a declarat Antonescu. El a apreciat că formula negociată de Luca Niculescu este „probabil, ultima șansă scenei politice actuale românești” de a forma un guvern definit de partidele implicate drept pro-occidental sau pro-european.

Întrebat despre decizia premierului desemnat de a exclude AUR, SOS și POT de la negocieri, Antonescu a spus că așteaptă ca o parte semnificativă a PNL și UDMR să susțină constituirea unei majorități în această formulă.

„Eu cred că este ultima șansă și de asta mă aștept, aștept de la o bună parte din PNL, sper semnificativă, și de la UDMR să înțeleagă că e poate ultima șansă”, a afirmat fostul lider liberal.

Acesta a susținut că un guvern format fără AUR, SOS și Călin Georgescu trebuie să le demonstreze românilor că dificultățile economice și marile probleme ale țării pot fi rezolvate de politicieni responsabili, europeni și pro-occidentali.

Luca Niculescu continuă negocierile pentru majoritate

Declarațiile vin în timp ce Luca Niculescu încearcă să adune sprijinul parlamentar necesar formării unui Executiv. După discuțiile de săptămâna trecută cu PNL, PSD și UDMR, premierul desemnat are programate luni negocieri la sediul USR.

Potrivit Mediafax, Niculescu urmează să discute la Palatul Parlamentului și cu reprezentanții grupurilor parlamentare ale Minorităților Naționale, PACE – Întâi România și Uniți pentru România.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri