După Moscova, emisarii lui Trump au mers la Kiev. Trei ore de discuții cu Zelenski

Autor

Data

Categorie

Întâlnirea dintre preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi emisarii preşedintelui SUA Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua anterioară pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a încheiat după aproximativ trei ore, aparent fără progrese, transmit agenţiile Reuters şi EFE.

După această întâlnire se organizează o alta, la care alături de delegaţiile ucraineană şi americană iau parte şi consilierii pentru securitate naţională ai Franţei, Germaniei şi Regatului Unit.

„Nu dorim suferinţă şi nici moarte. Dorim ca acest război să se încheie într-un mod just şi care să împiedice Rusia să continue să agreseze Ucraina”, le-a zis Zelenski lui Witkoff şi Kushner, potrivit agenţiei ucrainene UNIAN.

🗞️ Citește și Acestea

EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

 

„Sunt necesare garanţii de securitate pentru Ucraina”

 

„Sunt necesare garanţii de securitate (pentru Ucraina n.red). Este necesară o pace demnă. Propunerile noastre au fost schiţate”, a mai declarat Volodimir Zelenski, fără a da detalii.

Tot potrivit UNIAN, Kushner, ginerele lui Trump, a declarat că acesta din urmă doreşte nu doar să pună capăt războiului, ci de asemenea să creeze condiţiile pentru o pace durabilă în Ucraina. El a adăugat un viitor acord de pace ar trebui să facă imposibil un alt război şi să ofere Ucrainei oportunitatea de a valorifica în beneficiul dezvoltării sale forţa şi ingeniozitatea demonstrate în anii de război.

 

Nouă propunere de pace

 

La rândul său, Steve Witkoff, după ce a fost sâmbătă la Moscova alături de ginerele lui Trump şi i-au prezent preşedintelui Rusiei Vladimir Putin o nouă propunere de pace, a spus după întâlnirea cu Zelenski că discuţiile avute la Moscova şi Kiev au fost „foarte semnificative” şi „foarte importante”.

Fără a da detalii despre noua propunere, Witkoff s-a declarat „încurajat” să continue eforturile la Kiev atât timp cât este necesar pentru a vedea dacă este posibilă reactivarea negocierilor de pace, care sunt blocate de mai mult de şase luni din cauza războiului lansat de SUA şi Israel împotriva Iranului şi a eşecului Washingtonului de a apropia poziţiile Rusiei şi Ucrainei în precedentele runde de negocieri pe care le-a mediat.

 

Prima vizită la Kiev a emisarilor lui Trump

 

Aceasta a fost prima vizită la Kiev a celor doi emisari ai lui Trump de când acesta din urmă a iniţiat eforturile de mediere pentru încheierea războiului declanşat prin invazia rusă în Ucraina. Steve Witkoff şi Jared Kushner au fost deja de mai multe ori la Moscova în cadrul acestor negocieri.

Însă aceste eforturi nu s-au concretizat încă în nicio înţelegere. Mai mult, ele au trecut pe un plan secundar în agenda Washingtonului, preocupat acum mai mult de războiul pe care l-a pornit în februarie împotriva Iranului.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri