FOTO/ Accident în Turda cu o ambulanță SAJ și o mașină, ambele avariate. Două victime au fost transportate la spital

Autor

Data

Categorie

Pompierii au intervenit aseară cu o autospecială la accident rutier petrecut pe Calea Victoriei din municipiul Turda.
La fața locului au găsit un autoturism și o ambulanță SAJ avariate, cu ocupanții ieșiți din acestea.
Un al doilea echipaj SAJ, alocat la locul accidentului, a consultat persoanele implicate eveniment, cât și pacientul transportat de către echipajul SAJ în timpul accidentului.
Doi bărbați, în vârstă de aproximativ 40 și 60 de ani, ambii din autoturismul implicat în accident, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. Conform primelor evaluări aceștia prezentau afecțiuni ușoare.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin decuplarea bornelor bateriilor.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri