Nestlé a demarat o rechemare globală a unor formule de lapte praf pentru sugari, pe fondul suspiciunilor legate de o posibilă contaminare cu cereulidă, o toxină cunoscută pentru efectele sale digestive, precum greața și vărsăturile. Măsura este una preventivă și vizează loturi distribuite inclusiv în România.
Reprezentanții Nestlé România au precizat că retragerea este una voluntară și limitată cantitativ, fiind aplicată doar produselor care corespund unor date de identificare specifice. „Siguranța și bunăstarea sugarilor reprezintă prioritatea noastră absolută. Din prudență maximă, compania a decis să efectueze această rechemare voluntară, luând în considerare posibila prezență a cereulidei în loturile vizate de rechemare, din cauza unei probleme de neconformitate a unui ingredient provenit de la un furnizor extern, ingredient folosit în rețeta acestor produse. Furnizorul a fost anunțat, iar utilizarea ingredientului a fost oprită. Nu au fost semnalate cazuri confirmate de probleme de sănătate asociate consumului produselor din loturile menționate”.
Produse retrase de pe piață la nivel global
Compania a confirmat pentru BBC că loturile respective au fost comercializate la nivel global și că retragerea se aplică în toate piețele unde acestea au ajuns. Totodată, Nestlé a subliniat că produsele care nu fac parte din loturile afectate sunt sigure pentru consum. Clienții care au achiziționat produsele retrase vor primi contravaloarea acestora.
Un episod similar, cu doar o lună în urmă
Rechemarea vine la doar o lună după ce Nestlé România a retras de la raft alte trei tipuri de lapte praf pentru bebeluși din rețelele de hipermarket-uri Kaufland, Auchan și Selgros, din același motiv, respectiv riscul prezenței cereulidei.




















