Petrotel Lukoil intră în insolvență. Tribunalul Prahova a deschis procedura generală

Autor

Data

Categorie

Petrotel Lukoil S.A., compania care operează rafinăria de la Ploiești, a intrat în procedura generală a insolvenței, după ce Tribunalul Prahova a admis cererea depusă de companie, potrivit Mediafax.

Decizia a fost pronunțată miercuri, instanța dispunând deschiderea procedurii în baza Legii 85/2014 și desemnând ca administrator judiciar provizoriu Dascăl Insolvency SPRL, cu un onorariu de 3.500 de lei.

Instanța a dispus notificarea creditorilor și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență, stabilind și calendarul procedurii: 9 septembrie 2026 – termenul limită pentru înregistrarea cererilor de creanță, 29 septembrie – întocmirea tabelului preliminar, 3 octombrie – adunarea creditorilor, iar 23 octombrie – definitivarea tabelului creanțelor. Până la 4 septembrie, administratorul trebuie să prezinte raportul privind cauzele insolvenței.

Oficialii Petrotel Lukoil au confirmat marți pentru Mediafax decizia, considerată singura măsură care poate salva rafinăria și care va oferi „protecția și răgazul necesar pentru relansarea activității”. Hotărârea poate fi atacată cu apel în 7 zile.

🗞️ Citește și Acestea

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri