Reducerea veniturilor medicilor ar putea declanșa un nou val de plecări din sistemul sanitar românesc către spitalele din străinătate.
Avertismentul vine din partea fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, care susține că România ar trebui să facă exact contrariul: să păstreze medicii în țară și să-i convingă să revină pe cei care au plecat.
Alexandru Rogobete atrage atenția asupra efectelor pe care eventualele reduceri de venituri din sistemul sanitar le-ar putea avea într-un domeniu care s-a confruntat ani la rând cu plecarea specialiștilor către alte state europene.
Fostul ministru susține că salariile și condițiile mai bune din ultimii ani au contribuit la reducerea numărului medicilor interesați să profeseze în afara României.
Potrivit cifrelor prezentate de Rogobete, în 2015 au existat 2.269 de solicitări pentru documentele profesionale asociate intenției medicilor de a lucra în străinătate. În 2018, numărul certificatelor profesionale curente eliberate a coborât la 1.221, iar în 2023 la 822.
Tendința s-ar putea însă inversa dacă veniturile personalului medical vor fi diminuate.
„Reducerea veniturilor medicilor nu este doar o problemă salarială. Poate deveni foarte repede o problemă de resursă umană și, în final, o problemă pentru pacienți”, avertizează Alexandru Rogobete.
Medicii români ar putea lua din nou drumul străinătății
Fostul ministru amintește că pregătirea unui medic presupune ani de studiu și resurse importante investite de stat. În momentul în care acel medic alege să plece, România pierde nu doar un angajat din sistem, ci și investiția făcută în formarea sa.
Riscul ar deveni și mai mare dacă reducerea veniturilor ar fi însoțită de blocarea posturilor din spitale.
Într-un asemenea scenariu, avertizează Rogobete, Germania, Franța și alte state europene ar putea redeveni destinații atractive pentru medicii români.
„România investește ani de zile în formarea unui medic”, subliniază fostul ministru, care consideră că politicile publice trebuie construite astfel încât specialiștii să aibă motive să rămână în țară.
Rogobete cere salarii adaptate responsabilității
În locul reducerilor de venituri, Alexandru Rogobete propune o reformă care să țină cont de responsabilitatea personalului medical și de diferențele dintre specialități.
Printre măsurile susținute se numără remunerarea corespunzătoare a muncii, adaptarea grilelor salariale și scoaterea la concurs a posturilor în spitalele și zonele în care există deficit de personal.
Fostul ministru merge însă mai departe și propune inclusiv lansarea unui program național prin care medicii români care lucrează în străinătate să fie încurajați să revină acasă.
„Avem nevoie de o politică națională prin care medicul român să aibă motive să rămână acasă, iar cel care a plecat să aibă motive să se întoarcă”, afirmă Rogobete.
În opinia sa, reducerea veniturilor nu poate fi prezentată drept reformă într-un sistem care încă se confruntă cu lipsa personalului în numeroase specialități și regiuni ale țării.
„Soluția nu este să tăiem veniturile și apoi să numărăm medicii care pleacă”, avertizează fostul ministru al Sănătății.
Mesajul său este categoric: România nu își mai permite un nou exod al medicilor, iar migrația personalului medical nu trebuie să devină efectul secundar al măsurilor de reformă din sănătate.
Sursa informațiilor: MEDIAFAX






















