România nu ar urma să se confrunte cu probleme de aprovizionare cu gaze în iarna care vine, iar consumatorii casnici sunt protejați prin furnizarea gazelor din producția internă la preț reglementat, a declarat directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu.
În schimb, industria rămâne expusă prețurilor de pe piețele europene și competiției internaționale pentru resurse.
Potrivit Mediafax, șeful Romgaz a făcut declarațiile miercuri, la București, în cadrul Conferinței regionale anuale a Eurogas, organizată în colaborare cu Federația Patronală a Energiei, unde securitatea aprovizionării și rolul producției românești de gaze s-au aflat în centrul discuțiilor.
„Consumatorul final casnic este acoperit din gaz din producție internă, Romgaz dă peste 80% din acest gaz și în acest an la un preț reglementat. Nu văd o problemă de aprovizionare”, a afirmat Răzvan Popescu.
Directorul general al Romgaz a explicat că situația este diferită pentru consumatorii noncasnici, în special pentru industrie, care se confruntă de mai mulți ani cu presiunea prețurilor europene. El a arătat că Europa concurează cu piețele din Asia de Sud-Est pentru gazele naturale lichefiate, iar transporturile sunt direcționate către cumpărătorii care oferă prețuri mai avantajoase.
În acest context, Popescu a susținut că producția românească de gaze, atât din Marea Neagră, cât și din zăcămintele de pe uscat, trebuie privită drept un „activ strategic”. În opinia sa, dependența Europei de importuri și vulnerabilitatea la fluctuațiile de preț reflectă consecințele politicilor energetice europene din ultimii ani.
O contribuție importantă la consolidarea aprovizionării este așteptată din proiectul Neptun Deep, dezvoltat în parteneriat de Romgaz și OMV Petrom. Potrivit informațiilor comunicate de operatorul proiectului, prima producție de gaze este preconizată pentru prima jumătate a anului 2027, iar producția anuală la platou este estimată la aproximativ opt miliarde de metri cubi. Investiția de dezvoltare se ridică la circa patru miliarde de euro, sumă susținută în mod egal de cele două companii.
Reprezentanții industriei energetice prezenți la conferință au subliniat că resursele României pot contribui și la securitatea aprovizionării în regiune. Totodată, aceștia au cerut un cadru european de reglementare care să susțină investițiile în producția de gaze și competitivitatea industriei.





















