Poliția din Republica Moldova a fost mobilizată în noaptea de sâmbătă spre duminică în raioanele Orhei și Călărași, după ce mai mulți localnici au semnalat prezența pe cer a unui obiect asemănător unei drone. Unul dintre martori a relatat că a observat o lumină puternică, urmată de o explozie.
Prima alertă a fost dată în jurul orei 01:50, când un locuitor din satul Berezlogi, raionul Orhei, a sunat la Poliție și a anunțat că a văzut pe cer un aparat de zbor care semăna cu o dronă.
La aproximativ zece minute distanță, în jurul orei 02:00, o nouă sesizare a fost făcută în raionul Călărași. Un locuitor din satul Dereneu le-a spus polițiștilor că a observat o lumină puternică pe cer, după care ar fi auzit o explozie.
Poliția a verificat terenurile. Nu au fost găsite fragmente
Echipe ale Poliției au fost trimise imediat în cele două zone și au verificat inclusiv terenurile din extravilanul localităților.
„În urma cercetărilor preliminare și a examinării terenului, inclusiv în extravilanul localităților menționate, nu au fost depistate fragmente, urme de impact sau incendii care să confirme producerea unei explozii la sol ori căderea vreunui obiect”, au transmis autoritățile de la Chișinău.
Până în acest moment, autoritățile nu au confirmat că obiectul observat de localnici a fost într-adevăr o dronă și nici că s-ar fi produs o explozie la sol.
Poliția Republicii Moldova continuă verificările pentru a stabili ce s-a întâmplat și natura obiectului semnalat pe cer.
Energia furată ne afectează pe toți.
O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.























