Traian Băsescu consideră că organizarea alegerilor anticipate este un scenariu „fezabil” pentru ieșirea României din actualul blocaj politic. Fostul președinte spune că un nou scrutin ar putea reprezenta inclusiv o șansă de a corecta ceea ce el numește „erorile de la alegerile catastrofale ale anului 2024”.
Declarațiile au fost făcute vineri seara, într-o intervenție la Digi24, în contextul crizei politice prelungite și al imposibilității formării unui Guvern cu puteri depline, relatează Mediafax.
Întrebat dacă România ar putea ajunge la alegeri parlamentare anticipate, Traian Băsescu a răspuns fără ezitare.
„Categoric da. Până la urmă, dacă n-am făcut niciodată acest exercițiu democratic, nu trebuie să respingem, pentru că este în Constituție”, a declarat fostul șef al statului.
Băsescu consideră că un nou scrutin ar putea schimba inclusiv configurația politică rezultată în urma alegerilor din 2024.
„Putem îndrepta toate erorile de la alegerile catastrofale ale anului 2024”, a afirmat fostul președinte.
Anticipatele, tot mai des invocate de liderii politici
Traian Băsescu nu este singurul care vorbește despre posibilitatea întoarcerii românilor la urne. În ultimele zile, lideri ai PSD și USR au adus în discuție același scenariu.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că alegerile anticipate nu pot fi excluse în condițiile actualului blocaj politic.
„Nu pot să le excluzi niciodată. Nu cred că e un scenariu care poate fi dat deoparte. E un scenariu care, din moment ce suntem în acest blocaj, e una din variante”, a declarat Grindeanu.
Liderul PSD a susținut că partidul său este pregătit inclusiv pentru eventualitatea unui nou scrutin parlamentar.
La rândul său, președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat în această săptămână că anticipatele reprezintă singura soluție legitimă pentru deblocarea crizei politice.
România, de patru luni cu Guvern interimar
Criza politică a început în luna mai, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.
Președintele Nicușor Dan a organizat ulterior consultări pentru formarea unei noi majorități parlamentare. Prima propunere pentru funcția de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să obțină sprijinul politic necesar.
Ulterior, Adrian Veștea a fost desemnat pentru funcția de prim-ministru, însă Executivul propus de acesta nu a primit votul Parlamentului.
În lipsa unei majorități capabile să susțină un nou Cabinet, România a rămas cu un Guvern interimar, iar posibilitatea declanșării alegerilor anticipate este invocată tot mai des în spațiul politic.
Sursa: Mediafax






















