Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) condamnă Italia în cazul deținutului mort după ce a slăbit 25 de kilograme

Autor

Data

Categorie

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat marţi Italia în cazul unui deţinut în vârstă de 28 de ani, mort la sfârşitul lui 2019 după ce a slăbit 25 de kilograme în şapte luni, transmite ANSA.

Bărbatul, Antonio Raddi, a afirmat că nu a putut mânca în închisoarea din Torino, înainte de a muri, pe 30 decembrie 2019.

Ancheta demarată de Parchetul din Torino

Parchetul din Torino a lansat o anchetă în acest caz, ca urmare a unei plângeri din partea familiei sale. Cu toate acestea, după finalizarea cercetărilor, procurorii au cerut şi au obţinut clasarea cazului, un judecător că autorităţile nu POT fi trase la răspundere penală pentru neasigurarea unei supravegheri medicale adecvate.

🗞️ Citește și Acestea

Pe de altă parte, CEDO a admis apelul avocaţilor Gianluca Vitale şi Federico Milano. Astfel, CEDO a condamnat Italia, au explicat aceştia din urmă, pentru încălcarea articolelor cu privire la respectarea dreptului la viaţă şi interzicerea tratamentelor inumane şi degradante în închisori.

„Este o condamnare a unui întreg sistem care a eşuat”, a comentat Vitale.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri