Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, în parteneriat cu Ministerul Sănătății și cu sprijinul ADR-NV a finalizat cu succes proiectul de dotare cu aparatură specifică de diagnostic și tratament de ultimă generație destinată pacienților oncologici, în valoare totală de aproximativ 5 milioane de euro, proiect încadrat în categoria operațiunilor de importanță strategică.
Pentru pacienți
Proiectul a constat în achiziția a două sisteme de imagistică de rezonanță magnetică (RMN) moderne de 3 Tesla, respectiv de 1,5 Tesla, a unui computer tomograf dentar, a unui videoendoscop, a unui videoecoendoscop, videocolonoscop și a unui videogastroscop. Noile aparate permit obținerea de informații imagistice de înaltă rezoluție despre structura și funcția tumorilor fără a necesita proceduri invazive, cum ar fi biopsiile.
Videoendoscoapele vor permite vizualizarea directă a formațiunilor tumorale și identificarea leziunilor suspecte, facilitând astfel diagnosticul precoce al cancerului în diverse regiuni ale corpului.
Prin acest proiect ne adresăm pacienților oncologici, beneficiari ai activităților specifice curative pentru boala neoplazică, derulate prin Secția Oncologie Medicală și prin celelalte facilități medicale ale spitalului, care oferă tratament eficient și personalizat pacienților cu cancer. Noile aparate sunt dotate cu antene ultraflexibile, adaptate nevoilor pacienților oncologici, care POT întâmpina dificultăți de poziționare în aparatele clasice.
Spitalul are 4 RMN-uri

Prin achiziția curentă, numărul de sisteme de imagistice de rezonanță magnetică (RMN) la nivelul SCJU Cluj va ajunge la patru, ceea ce reprezintă un mare plus în investigarea bolnavilor internați, dar și reducerea perioadei de așteptare pentru pacienții care accesează serviciile de ambulator.
”Totodată, ne bucurăm că reușim să finalizăm cu success un nou proiect de finanțare, primul accesat prin Programul Operațional Sănătate, având în derulare alte două proiecte accesate pe aceeași axă de finanțare”, au spus reprezentanții spitalului.








