Georgiana Teodorescu cere schimbări la Fondul Social European: prioritate pentru piața muncii

Autor

Data

Categorie

Vicepreședinta Comisiei pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European, Georgiana Teodorescu, atrage atenția că forma actuală a textului de compromis privind viitorul Fond Social European (FSE) pentru perioada 2028-2034 se îndepărtează serios de la principiile esențiale care au stat la baza înființării sale.

Reacția eurodeputatei AUR vine după ce Comisia EMPL a dat undă verde unui text amendat de europarlamentari, care în opinia sa este mult schimbat față de propunerea inițială a Comisiei Europene. Georgiana Teodorescu a coordonat negocierile din partea Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni în calitate de raportoare din umbră și a recomandat vot negativ asupra compromisului impus de celelalte grupuri politice și a mandatului de negociere interinstituțională pentru a păstra posibilitatea de a îmbunătății textul în plen.   

“Nu se întâmplă des să afirm acest lucru în urma voturilor din Parlamentul European, dar, în acest caz specific al FSE, textul trimis de Comisie era mai coherent și mai apropiat de ceea ce se dorește a fi acest fond. Nu este suficient să avem un fond european cu un buget important. Trebuie să ne asigurăm că banii ajung acolo unde este cu adevărat nevoie de ei și că produc rezultate. Nu putem accepta ca statele membre să fie sufocate de reguli, cote și priorități impuse de Bruxelles, în timp ce problemele concrete de pe piețele naționale ale muncii riscă să treacă în plan secundar”, a subliniat Georgiana Teodorescu.

Vicepreședinta EMPL a indentificat mai multe chestiuni importante care trebuie corectate prin amendamente la votul din plen:

  • Prea multă centralizare de la Bruxelles care reduce serios flexibilitatea statelor membre: Deși textul de compromis invocă subsidiaritatea și managementul partajat, introducerea unor priorități tematice extinse, a unor alocări financiare obligatorii și a unor cerinte detaliate de programare limitează capacitatea statelor membre de a-și stabili popriile priorități. De exemplu, România trebuie să aibă libertatea de a decide cum utilizează fondurile europene în funcție de realitățile de pe piața sa de muncă și de provocările demografice, situații care pot fi complet diferite de ale unui alt stat membru.
  • Resursele financiare trebuie direcționate spre rezultate concrete: Banii europeni din acest fond trebuie să genereze mai multe locuri de muncă, reducerea sărăciei sau competențe professionale relevante. În caz contrar se poate ajunge la situația paradoxală în care un stat membru trebuie să cheltuiască banii pe o prioritate politică stabilită de Bruxelles, nu pentru că are o nevoie reală în direcția indicată de eurocrați.

  • Sprininul pentru cetățeanul european trebuie să rămână prioritar: Introducerea integrării socio-economice a cetățenilor din state non-membre UE ca obiectiv specific al FSE ridică probleme serioase de echilibru privind destinația banilor europeni. Tinerii europeni, șomerii, persoanele vulnerabile și comunitățile defavorizate trebuie să rămână în centrul politicilor finanțate prin acest fond. FSE nu trebuie să devină instrument de finanțare a politicii de migrație.
  • Diluarea excesivă a domeniilor de intervenție: Includerea unei game largi de intervenții cu ar fi locuirea, asistența medicală, îngrijirea pe termen lung, cultura și sportul, riscă să deturneze scopul acestor bani. Misiune FSE trebuie să rămână cu focus pe ocuparea forței de muncă, educația și formarea profesională, dezvoltarea competențelor și integrarea pe piața muncii.

“Este nevoie de corecturi substanțiale care să readucă fondul la scopul său inițial și să garantăm astfel că cetățenii europeni rămân principalii beneficiari ai politicilor sociale europene. Comisia EMPL a adoptat un text care se referă mai mult despre degradări materiale, lipsă de adăpost, migranți și produse menstruale decât la scopul fundamental al Fondului: investiții în oameni, îmbunătățirea capacității de angajare, sprijinirea accesului pe piața muncii, dezvoltarea competențelor sau promovarea educației și a formării profesionale. În Parlamentul European trebuie să votăm texte care să le asigure cetățenilor noștri un viitor prosper în Uniunea Europeană, nu compromisuri care ne îndepărtează de la scopul principal cu are am creat acest instrument european. Acest Fond trebuie să încurajeze oamenii să intre pe piața muncii, nu să rezolve cazuri sociale pentru care sunt alocări bugetare diferite”, a conchis Georgiana Teodorescu.

🗞️ Citește și Acestea

Material publicitar politic realizat pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pentru informații privind finanțarea și transparența acestui material, consultați Notificarea privind transparența.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri