Sorin Lazăr, fost deputat PSD, a fost desemnat marți de Parlament să exercite temporar atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Numirea a provocat un schimb de acuzații: PNL și USR susțin că votul arată o colaborare PSD–AUR pentru împărțirea funcțiilor, în timp ce reprezentanții celor două partide resping criticile.
Hotărârea a fost adoptată în plenul reunit cu 248 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” și 48 de abțineri. Alți trei parlamentari prezenți nu au votat. Lazăr va conduce instituția până la numirea unui nou titular, potrivit Mediafax.
Propunerea a fost făcută de deputatul PSD Adrian Câciu în comisiile reunite pentru buget și finanțe. Acolo, desemnarea a primit sprijinul PSD și AUR, în timp ce PNL și USR s-au opus.
PNL și USR acuză împărțirea funcțiilor în instituțiile statului
Senatoarea PNL Maria-Gabriela Horga a criticat desemnarea unui nou conducător interimar, susținând că trebuiau declanșate procedurile pentru numirea unui președinte cu mandat deplin.
„Am văzut astăzi din nou cum alianța PSD–AUR merge înainte. Cum alianța PSD–AUR a mai capturat încă o instituție a statului”, a declarat Horga.
Liberala a invocat și negocierile pentru conducerile Televiziunii Române și Radioului Public, acuzând cele două formațiuni că urmăresc împărțirea posturilor. „Funcțiile sunt mai importante”, a afirmat aceasta.
Deputatul USR Adrian Echert a susținut, la rândul său, că PSD apelează la partidele care au votat învestirea Guvernului pentru susținerea Executivului, dar găsește sprijin la AUR pentru alte decizii. „Pentru orice altceva există AUR”, a spus parlamentarul.
Replica PSD și AUR. Peiu promite sprijin pentru o moțiune de cenzură
Adrian Câciu a răspuns criticilor și a acuzat PNL și USR că își concentrează discursul asupra atacurilor la adresa PSD și a opțiunilor electoratului.
„De două zile mă întreb care e obiectivul polului de modernizare”, a declarat deputatul PSD.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a respins ideea că votul comun pentru această numire dovedește existența unei majorități guvernamentale PSD–AUR.
„Definiția majorității guvernamentale este simplă: parlamentarii care votează un guvern”, a afirmat Peiu, reproșând PNL și USR că au votat, la rândul lor, alături de PSD mai multe acte normative.
Senatorul a anunțat și că AUR va susține o eventuală moțiune de cenzură inițiată de cele două formațiuni împotriva actualului Executiv.
„Le-am promis și le mai promitem o dată: la prima moțiune de cenzură pe care o veți iniția împotriva Guvernului, vom vota alături de dumneavoastră. Fără nicio problemă”, a declarat Petrișor Peiu.
Cine este Sorin Lazăr
Sorin Lazăr este consilier de conturi din octombrie 2020, când a fost numit în instituție cu susținerea PSD. Anterior, a fost deputat PSD de Buzău în legislatura 2016–2020 și a ocupat funcții de conducere în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților.
Între 2013 și 2016, a fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cu rang de secretar de stat.
Funcția de președinte al Curții de Conturi a devenit vacantă în iulie 2025, după numirea lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională. Conducerea a fost asigurată ulterior de Mirela Călugăreanu, al cărei mandat de consilier de conturi a expirat.
Instituția verifică modul în care autoritățile și instituțiile statului administrează și cheltuiesc fondurile publice.
Energia furată ne afectează pe toți.
O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.























