Liderul extremei drepte suedeze antiimigraţie, Jimmie Akesson, a transmis miercuri că vizează postul de prim-ministru în Suedia în anul 2030, cu mai puţin de o lună înainte de alegerile legislative, la care sondajele nu prevăd şanse de câştig pentru tabăra sa, notează AFP.
Suedezii votează la alegerile legislative pe 13 septembrie 2026
Suedezii sunt chemaţi la vot în 13 septembrie pentru reînnoirea parlamentului.
Cele trei partide de dreapta aflate în prezent la putere, împreună cu Democraţii din Suedia (SD, extremă dreapta), care le sprijină în parlament, acumulează 43,9% din intenţiile de vot, faţă de 53,9%, cât adună partidele de opoziţie, potrivit unui sondaj Verian publicat marţi de canalul SVT.
Chestionat de AFP într-o conferinţă de presă despre ambiţiile sale pentru funcţia de prim-ministru, Jimmie Akesson a spus că „este evident că vor fi şi alte alegeri” şi că vizează funcţia de premier în 2030 ori mai târziu.
Guvernul de coaliţie al premierului Ulf Kristersson a sosit la putere în anul 2022, după ce a încheiat un acord fără precedent cu SD, devenit în acest an al doilea partid ca mărime din Suedia cu 20,5% din voturi, în schimbul sprijinului lor în parlament.
Actualul guvern minoritar este compus din trei partide: creştin-democraţii, moderaţii lui Kristersson şi liberalii.
„Am convenit cu Partidul Moderat (de dreapta) pentru ca Ulf Kristersson să fie candidatul la funcţia de prim-ministru” în cazul unei victorii a blocului de dreapta în septembrie, a declarat Akesson pentru AFP.
„La schimb, va trebui să exercităm o influenţă mai mare în cadrul unui astfel de guvern şi să ocupăm funcţii ministeriale cu un nivel ridicat de responsabilitate”, a evidențiat el.
La începutul lunii aprilie 2026, şeful guvernului suedez a spus pentru prima oară că este gata să numească miniştri SD în cazul în care coaliţia sa ar câştiga. El a promis că acest partid va putea ocupa posturi ministeriale, precum cel pentru imigraţie şi al integrării.





















