Nicușor Dan, la Bistrița: „Dacă ne uităm la televizor, pare că suntem în pragul apocalipsei. Nu e deloc așa”

Autor

Data

Categorie

Președintele Nicușor Dan a participat sâmbătă, la Bistrița, la ceremonia de finalizare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență. El a spus că românii ar trebui să privească „cu echilibru” atât problemele țării, cât și progresele făcute în ultimii ani.

Nicușor Dan: „Dacă ne uităm la televizor, pare că suntem în pragul apocalipsei. Nu e deloc așa”

 

„Este un lucru care cred că e important în zilele astea: să ne bucurăm când avem succese și să ne uităm la noi cu echilibru. Dacă ne uităm la televizor, pare că suntem în pragul apocalipsei. Nu e deloc așa.

🗞️ Citește și Acestea

Bineînțeles că România are corupție, bineînțeles că România are grupuri de interese care acționează în interes propriu și nu în interesul public. Bineînțeles că am fi putut să fim mult mai digitalizați decât suntem. Bineînțeles că am fi putut să fim mult mai departe decât suntem.

Dar când avem niște succese, să ne uităm la ele ca la niște succese. Am avut niște oameni care au avut niște termene-limită, au avut niște bani europeni și s-au încadrat. Asta e un succes și sunt multe altele.

Ieri am participat la o conferință, la un summit în Ucraina. Acolo a participat și președintele Serbiei, care a călătorit cu avionul până în Suceava și de acolo cu mașina până în Ucraina și a spus public că este impresionat de realizările României din ultimii 20 de ani, de când nu a mai fost el în România”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „Nu spun că totul este perfect, dar să ne uităm cu echilibru unde suntem”

 

„Și toate realizările astea noi, ca societate, le-am făcut împreună. Da, oamenii de aici au muncit, așa cum s-a întâmplat și acum: studiu de fezabilitate, proceduri de achiziție și, de aici, avem speranța.

Dacă noi am făcut drumul ăsta… Bineînțeles că am fi putut să-l facem mai repede. Nu spun că totul este perfect, dar să ne uităm cu echilibru unde suntem și, în felul acesta, o să ne uităm să facem societatea noastră mai bună pentru noi și pentru copiii noștri”, a declarat Nicușor Dan la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri