Vladimir Putin lansează un nou avertisment dur către Europa. Liderul de la Kremlin susține că o eventuală desfășurare de trupe europene pe teritoriul Ucrainei ar fi considerată de Moscova drept „un război împotriva Rusiei”. În același timp, Putin afirmă că Rusia nu intenționează să intre în conflict cu statele europene.
Președintele rus a făcut declarațiile la New Delhi, unde participă la un summit BRICS, pe fondul discuțiilor privind posibilitatea unei prezențe militare europene în Ucraina.
„În prezent, ei, liderii europeni, susțin că iau în considerare modalitățile de trimitere a trupelor pe teritoriul ucrainean. Aceasta înseamnă un război împotriva Rusiei”, a declarat Vladimir Putin, potrivit agențiilor ruse de presă, citate de Le Figaro.
Liderul de la Kremlin susține însă că Moscova nu urmărește declanșarea unui conflict cu Europa.
„Nu amenințăm și nici nu intenționăm să amenințăm țările europene. De ce am face-o? Nimeni nu își dă seama că nu avem niciun motiv să intrăm în conflict cu Europa”, a afirmat Putin.
Președintele rus i-a acuzat, totodată, pe liderii europeni că alimentează în rândul populației teama unui posibil atac al Rusiei.
Potrivit acestuia, liderii europeni „își sperie poporul cu o amenințare imaginară din partea Rusiei”, Putin susținând că „această amenințare nu există și nu a existat niciodată”.
Moscova consideră prezența trupelor occidentale o „linie roșie”
Posibilitatea trimiterii unor trupe occidentale în Ucraina a fost discutată în repetate rânduri în Europa, fără ca o asemenea desfășurare să se materializeze până în prezent.
Moscova a avertizat constant că prezența militarilor occidentali pe teritoriul ucrainean ar reprezenta o escaladare majoră a conflictului.
Rusia a declanșat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022. Kremlinul a invocat, printre justificările sale, apropierea Ucrainei de NATO și perspectiva extinderii Alianței Nord-Atlantice, în timp ce Ucraina și aliații săi occidentali consideră războiul o agresiune neprovocată împotriva unui stat suveran.
Sursa: Mediafax





















