Motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie. Sectorul construcțiilor, printre cele mai afectate

Autor

Data

Categorie

Motorina s-ar putea scumpi cu circa 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie, dacă Guvernul nu prelungeşte perioada de reducere cu 25% a accizei, şi într-un moment în care euro se află aproape de maximul istoric faţă de leu, în timp ce multe fabrici oferă preţuri valabile doar 30 de zile, afectând sectorul construcţiilor, relevă o analiză dată miercuri publicităţii.

Paradoxul din sectorul  construcțiilor

Potrivit analizei, construcţiile din România intră în ultimele luni ale anului 2026 într-un paradox: volumul lucrărilor continuă să crească, însă capacitatea companiilor de a anticipa costurile pentru anul următor este tot mai limitată.

🗞️ Citește și Acestea

EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

INS arăta pe 20 octombrie că volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 15,4% (serie brută) în primele opt luni din 2026, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Construcţiile rezidenţiale au înregistrat un avans de 22,9%, iar lucrările de construcţii noi au crescut cu 18,7%. Accelerarea vine din luna august, când lucrările au fost cu 40,5% peste nivelul din august 2025, cu un avans de 54,9% la clădirile rezidenţiale.

Fiind o singură lună, cifra din august trebuie citită cu prudenţă, consideră analiştii de la Depozit Virtual.

7 din 10 fabrici nu îşi asumă în prezent o politică fermă de preţ pentru 2027

În acelaşi timp, se constată că aproximativ şapte din zece fabrici nu îşi asumă în prezent o politică fermă de preţ pentru 2027. În numeroase categorii, ofertele au ajuns să fie valabile doar 30 de zile.

„Toată lumea vorbeşte despre posibilitatea unui euro la 6 lei. Eu cred că euro este doar vârful aisbergului. Problema reală este suprapunerea a cinci presiuni: curs valutar, energie, combustibil şi transport, materiale şi finanţare. Dacă acestea se mişcă simultan, fabrica nu mai poate garanta preţul, distribuitorul nu mai poate garanta preţul, iar constructorul nu mai poate calcula cu suficientă siguranţă cât îl va costa peste şase luni un proiect contractat astăzi. Pentru mine, acesta este cel mai important semnal din piaţă înainte de 2027: nu scumpirea este cel mai mare risc, ci impredictibilitatea”, spune Cosmin Răileanu, fondator Depozit Virtual.

Pragul de 6 lei pentru un euro trebuie privit ca un scenariu, nu ca o evoluţie certă a cursului, arată analiştii

 

Pentru industria construcţiilor, efectul unei eventuale deprecieri a leului ar depăşi costul materialelor importate direct. Numeroase materii prime, echipamente şi componente sunt achiziţionate în euro, inclusiv de producători care livrează produse finite în România. Cursul BNR a atins un maxim istoric de 5,3527 lei pentru un euro pe 6 octombrie 2026, iar pe 21 octombrie era 5,3297 lei, faţă de 5,0905 lei la începutul anului, adică o depreciere a leului de aproximativ 4,7%. Până la 6 lei ar mai fi o distanţă de circa 12-13%.

Un constructor care semnează astăzi un contract în lei, dar cumpără ulterior materiale al căror preţ depinde de euro, poate descoperi că bugetul iniţial nu mai acoperă aceleaşi cantităţi.

Energia, componentă importantă a costurilor de producţie

De asemenea, energia reprezintă o componentă importantă a costurilor de producţie pentru materiale precum cimentul, cărămida, sticla, oţelul sau produsele termoizolante. Europa intră în sezonul rece cu depozitele de gaze pline puţin peste 70%, cel mai scăzut nivel pentru această perioadă de la începutul monitorizării, în 2011, iar preţul gazelor pe bursă se apropie de maximul ultimilor patru ani. Într-un scenariu pentru o iarnă geroasă, stocurile ar putea scădea până la aproximativ 11%. Toate acestea POT menţine presiunea asupra pieţei energiei.

Analiză scoate în evidenţă faptul că pentru fabricile de materiale de construcţii, o creştere a costurilor cu gazele sau electricitatea poate impune recalcularea preţurilor de producţie. Efectele depind de consumul energetic, de contractele de furnizare şi de capacitatea producătorului de a absorbi temporar costurile suplimentare. Menţinerea unui preţ câteva săptămâni nu garantează aceleaşi condiţii pentru întregul an 2027.

În plus, materialele voluminoase sau grele sunt deosebit de sensibile la costul transportului. Astfel, distanţa dintre fabrică şi şantier, gradul de încărcare a camioanelor şi numărul transporturilor intermediare devin variabile economice importante.

Comisia Europeană

Titluri traduse automat din sursa oficială.

Comisia Europeană

Titluri traduse automat din sursa oficială.

Comisia Europeană

Titluri traduse automat din sursa oficială.

Ultimele Stiri