Revolta unei clujence: ”Nu avem ambulanțe la Cluj?! Sau nu e urgentă că sunt doi vârstnici?”

Autor

Data

Categorie

O clujeancă reclamă că ambulanța nu trimite un echipaj la părinții ei, aflați în stare gravă acasă. Daniela Bog susține că mama ei și tatăi ei sunt bolnavi: mama acesteia cu bronşita în tratament cu insuficiență respiratorie, iar tatăl ei în stare critica, cu parkinson, demența și gripă.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Femeia a cerut ajutorul celor de la ambulanță, însă un echipaj nu a fost trimis la mai bine de două ore de la primul apel. În cele din urmă, reprezentanții de pe ambulanță au promis că vor trimite un echipaj, punctează femeia.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.


„ALOOO ROMÂNIA!! 112, AMBULANȚA! Gherla-BUZA, 35 KM, 2 ORE DE ASTEPTARE AMBULANȚA???
Ministerul Sănătăţii – România – Luati atititudine si informati cetatenii României că iar suntem in colaps??!!! Sau nu avem ambulante, personal medical? Sau nu e urgentă că sunt doi vârstnici?
Ora 11.30 – Sunat 112, chemat ambulanta pentru parintii mei. Stare critica tata, parkinson, dementa, gripa / tuseste tare. Mama: bronşita in tratament cu insuficienta respiratorie! Iar vă veti plânge că va reclam public, exact cum am reclamat când ati trimis un pacient intrun spital din Cluj, sa cumpere medicamentul de parkinson (tot mama a fost pentru tata in decembrie2023). SISTEM DE SANATATE ROMÂNESC DEFECT!! DE CE NU AJUNGE URGENT O AMBULANTA LA DOI VÂRSTNICI DE 80 SI 72 ANI! PENTRU CA: NU VĂ PASĂ!!! EI NU MAI DAU RANDAMENT PENTRU VOI CEI CU PENSII SPECIALE!!!”, a spus femeia, pe Facebook.
În cele din urmă clujeanca a primit asigurări că un echipaj o să ajungă la părinții ei.
„Am resunat de 2 ori la 112, in tara si eu personal din Spania la Ambulanta Cluj (inca asteptam ora 15.50 …4 ore de la primul apel la ambulanta). S-a promis de la Cluj ca vor trimite urgent ambulanta!”, a concluzionat femeia.

Citeşte şi: Clujenii, locul 3 pe țară la salarii nete, după cei din București și Timiș

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri