Trenuri electrice de ultimă generație în Cluj: rutele pe care vor circula

Autor

Data

Categorie

62 de noi trenuri electrice vor putea fi cumpărate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din cele peste 470 milioane de euro aprobate din Fondul de Modernizare, transmite secretarul de stat Bogdan Mîndrescu.

„Mă bucur că ieri, 11.10.2023, am primit din partea BEI confirmarea finanțării proiectului “Sprijinirea reducerii consumului de energie prin intermediul eficienței energetice în sectorul transporturilor – material rulant sustenabil”, din Fondul de Modernizare, proiect pentru a cărui pregătire am început demersurile, alături de colegii mei din cadrul Direcției Generale Programe Europene Transport (DGPET), încă de anul trecut din decembrie.  Finanțarea aprobată pentru acest proiect în valoare de peste 470 milioane de euro va fi alocată pentru achizitia a 62 de trenuri electrice. Implementarea proiectului va genera o creștere a frecvenței de călătorie, dar și o reducere semnificativă a emisiilor de CO2, înlocuindu-se materialul rulant existent acum pe 11 rute”, a spus oficialul. Termenul de finalizare a proiectului este 2027.

Rutele vizate:

🗞️ Citește și Acestea

R1: București Nord – Ploiești Vest – Brașov;

R2: Brașov – Gheorghieni;

R3: București Nord – Ploiești Sud – Adjud;

R4: București Nord – Roșiori Nord;

R5: București Nord – București Obor;

R6: București Nord – Fundulea;

R7: Arad – Timișoara – Caransebeș;

R8: Huedin – Cluj – Bistrița;

R9: Iași – Pașcani – Suceava;

R10: Bacău – Pașcani;

R11: Fetești – Constanța

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.
Publicitate

Salina Turda

Descoperă lumea de sub pământ

Planifică vizita

Știri și comunicate

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri