Primarul municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dăncuș, a participat la Bruxelles la reuniunea Eurocities dedicată viitorului Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene. În cadrul întâlnirilor cu oficiali europeni și eurodeputați, edilul a susținut necesitatea unei finanțări directe și clare pentru dezvoltarea urbană.
În perioada 5-6 mai, la Bruxelles, a avut loc reuniunea primarilor din rețeaua Eurocities, dedicată coordonării viitorului Cadru Financiar Multianual (CFM) al Uniunii Europene. Evenimentul a reunit lideri ai unor mari orașe europene precum Riga, Lyon, Ljubljana, Tallinn, Bologna sau Cluj-Napoca, alături de președintele Eurocities, Mathias De Clercq, primarul orașului Ghent.
În cadrul reuniunii, reprezentanții Eurocities au insistat asupra introducerii unei dimensiuni urbane obligatorii în viitorul buget european și au atras atenția că, fără garanții clare, marile orașe riscă să piardă acces la finanțare. Printre propunerile formulate s-au numărat alocarea a minimum 8% din buget pentru politicile de dezvoltare urbană, implicarea directă a orașelor în proiectarea și implementarea programelor europene, precum și recunoașterea provocărilor specifice mediului urban, precum locuirea, mobilitatea și inegalitățile sociale.
În acest context, Doru Ioan Dăncuș a declarat pentru Politic Live că participarea municipiului la aceste discuții este esențială pentru viitorul dezvoltării orașului.
„Am participat așadar la întâlnirii organizate de către rețeaua EuroCities cu eurodeputați, cu președinți de comisii, cu vicepreședinți de comisii pentru a transmite care este viziunea reprezentanților orașelor în ceea privește viitorul exercițiu financiar al Comisiei Europene și a impune într-un fel, ca o parte din buget să fie alocat cu destinație precisă pentru politicile de dezvoltare urbane”, a declarat edilul pentru Politic Live.
Primarul municipiului Baia Mare susține că simpla prezență a administrației locale la masa negocierilor europene reprezintă deja un avantaj pentru oraș.
„Deja beneficiile se văd. Prezența noastră aici, faptul că suntem la masa discuțiilor și faptul că venim cu propunerele și cu proiectele pe care municipiul Baia Mare le are în portofoliu pentru viitorul exercițiu financiar este un lucru benefic. Apoi pe viitor suntem la fel de convinși că vocea primarilor va fi auzită și cel puțin 8% din buget va fi alocat către politicile de dezvoltare urbane”, a spus acesta.
Edilul consideră că o astfel de decizie ar facilita accesul orașelor la finanțare europeană și ar accelera implementarea proiectelor locale.
„Evident, atunci în această situație și municipiul Baia Mare va putea să acceseze aceste fonduri pe diferite axe de finanțare cu mult mai multă ușurință și va beneficia de aceste fonduri. De fiecare dată încercăm să profităm de prezența noastră la Bruxelles și să avem întrevederi cu experți, cu persoane care sunt în funcție de demnitate publică la nivel european și de la care putem să învățăm, putem să propunem proiectele noastre și să vedem cum putem să obținem cât mai rapid și cât mai facil fondurile necesare pentru implementarea acestor proiecte”, a mai declarat Dăncuș.
În cadrul reuniunii a avut loc și o întâlnire cu Raffaele Fitto, comisar european pentru politică regională. Discuțiile au vizat rolul orașelor în procesul decizional european și necesitatea adaptării programelor de finanțare la realitățile urbane. Primarii prezenți au semnalat faptul că actualele mecanisme de finanțare nu răspund suficient nevoilor orașelor și că accentul pus în ultimii ani pe dezvoltarea rurală a lăsat mediul urban într-un plan secund.
La final, primarul municipiului Baia Mare a transmis și un mesaj de apreciere pentru implicarea echipei prezente la Bruxelles.
„Îi mulțumesc Codruței Filip pentru implicare. Codruța este angajată a Parlamentul European, în cadrul cabinetului președintei Roberta Metsola. Și de fiecare dată este o plăcere să ne revedem în acest context cu gândul la a face cât mai mult și cât mai bine pentru municipiul Baia Mare”, a concluzionat acesta.
Participarea municipiului Baia Mare la reuniunea Eurocities de la Bruxelles marchează implicarea administrației locale în negocierile privind viitorul buget european, într-un moment în care marile orașe europene încearcă să obțină un rol mai important în distribuirea fondurilor europene.








