David Popovici a ajuns repede în vârf, a uimit lumea cu recordul în proba de 100 de metri liber, proba regină a înotului, un sport de nișă, urmărit de puțină lume, în care doar un mare, mare succes te face să devii cunoscut.
Iar Popovici a devenit iute un star. Și nu doar în lumea asta mică. E un bun național, o speranță care ne arată că sportul românesc nu a murit.
🗞️ Citește și Acestea
Dar succesul, ca în orice domeniu, este foarte greu de controlat. E foarte ușor să ajungi pe celebra deja „pantă descendentă” atunci când ai ajuns sus, mai ales într-un sport plat, ca înotul. La Popovici asta se întâmplă, iar vina nu este deloc a lui.
La marele record, David era încă un copil care se juca în bazinul de înot. Iubea să facă asta, la fel cum iubește și acum să înoate. Doar că lucrurile de la suprafață s-au schimbat total. Copilul David și-a lăsat tatăl să-i știrbească personalitatea.
Ca să stai de vorbă cu David, despre înot, despre scoală, facultate, despre viața lui, trebuie să treci pe la tatăl Popovici.
Mai mult, tatăl lui David, a ajuns să se priceapă și la înot, să îi dea sfaturi fiului ca un veritabil antrenor, deși nu are nicio calificare. Probabil, ca părinte, nici nu își dă seama cât de tare greșește.
Sunt convins că își dorește ca fiul său să fie numarul unu în lume, că își dorește tot binele pentru el, dar spiritul de tată protector nu-l face pe David mai bun. Și asta se vede și în rezultatele pe care cel mai bun înotător român din ultimii ani le are în ultima perioadă.
Tatăl caută să-l țină pe David departe de ochii lumi, gândind că își poate lua lumea în cap. O gândire corectă până la punctul numit exagerare.
De aici, linia prăbușirii e atât de fină, ca o cursă de 100 de metri, unde orice sutime contează și îl poate duce foarte ușor pe copil într-o coborâre hazardată, inutilă.
Imaginea pozitivă a lui Popovici, de băiat bun, promovată insistent și de presa românească, se poate strica într-o sutime. În sutimea de care vorbeam mai sus. Din cauza tatălui său, care încearcă să-l controleze și acum pe fiul său, la fel cum o făcea și la 5 ani, 8 ani, 10 ani. Total greșit.
În loc să se deschidă, să se arate puștilor care-l au idol, așa cum fac marii sportivi ai lumii, David Popovici e ținut într-o cutie de valori de tatăl său, mândru nevoie mare de fiu, așa cum e și normal, dar într-un material caustic.
Modul riguros nu poate duce decât în jos, dar tatăl lui Popovici are cultivată mentalitatea trecutului, de care România se luptă să scape, dar fără succes, de peste 30 de ani.
Această mândrie exacerbată a tatălui intensifică blocajul prin care David Popovici trece. Este corecția pe care generații întregi au primit-o doar pentru că așa s-a împământenit. Acum, că e la facultatea de psihologie, cum sper că și-a dorit, David poate îndrepta acest aspect mental al sufocării. E băiat isteț și cred că o poate face.
Iar dacă va reuși în scurt timp să se rupă de relația tată – fiu de 5, 8 sau 10 ani, va fi spre binele lui. Se vor întoarce și marile rezultate, pentru că joaca preferată a lui David, înotul, nu se uită peste noapte.
David trebuie să înțeleagă repede că sfaturile primite de la tatăl Popovici, nu fac decât să îl țină pe loc, să îl tragă spre fundul bazinului, cu toată dorința pe care o pune părintele pentru binele fiului său.
David, acum ești major, pe picioarele și mai ales mâinile tale. E timpul să ieși din cutia caustică și să ne arăți! Vin Jocurile Olimpice de la Paris și toată România va fi cu ochii pe tine. Așteptările le-ai creat, acum e momentul să arăți ce poți, nu doar milioanelor de români care te văd un star, lumii întregi. E momentul tău și, știi și tu David, poate fi de totul sau nimic!
