Adrian Câciu îi ironizează pe deputații PNL și USR: „Principiile dispar când e vorba să li se taie diurna”

Autor

Data

Categorie

Fostul ministru al Finanțelor Adrian Câciu îi atacă pe parlamentarii PNL și USR după încheierea boicotului din Camera Deputaților. Social-democratul susține că protestul s-ar fi terminat „subit” în momentul în care deputații ar fi aflat că absențele le-ar putea afecta banii încasați pentru prezență.

„Principiile PNL și USR dispar când e vorba să li se taie diurna”, a scris Adrian Câciu, luni, pe Facebook.

Fostul ministru susține că boicotul anunțat de cele două partide asupra lucrărilor Camerei Deputaților ar fi încetat din motive financiare.

🗞️ Citește și Acestea

„Boicotul PNL și USR asupra lucrărilor din Camera Deputaților (plen și comisii) a încetat subit când au aflat că vor pierde banii de prezență (diurna)”, a afirmat Câciu.

Deputatul PSD a continuat într-o notă ironică, întrebând cât ar costa „principiile” celor două formațiuni.

„Cam cât e prețul «principiilor» la care au renunțat? Cam 5 mii de euro pe zi. Două partide! Ditamai reformiștii! Pentru 5 mii de euro s-au lăsat… înfrânți!”, a scris fostul ministru.

PNL: Boicotul a vizat doar ședințele din ziua respectivă

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, respinge însă interpretarea potrivit căreia liberalii ar fi renunțat la un boicot pe termen nedeterminat. El susține că acțiunea a vizat ședințele din ziua respectivă și că parlamentarii PNL au desfășurat alte activități parlamentare.

Andronache a precizat că liberalii vor participa la următoarele ședințe ale Camerei Deputaților și a explicat că boicotarea plenului a reprezentat un gest politic prin care PNL și USR au dorit să denunțe ceea ce el a numit o alianță „PSD-AUR-SOS”.

Adrian Câciu l-a luat în vizor și pe deputatul liberal Alexandru Muraru, despre care afirmă că susținuse public continuarea boicotului până la o decizie a Curții Constituționale.

„Anunțați-l și pe deputatul Muraru (…) care își rupea cămașa de pe el pe la TV că ei vor sta așa, în boicot, până la decizia CCR. Poate să își coase nasturii la loc!”, a încheiat Câciu.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri