Guvernul României a aprobat, joi, la inițiativa Ministerului Finanțelor, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, normele de aplicare ale Legii nr. 203/2018 privind plata amenzilor contravenționale. Prin acest pas, este finalizat cadrul legislativ necesar pentru implementarea unui sistem modern și unitar de gestionare a amenzilor la nivel național.
Nazare: „Deblocăm aplicarea unei legi așteptate de 7 ani”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a subliniat că adoptarea normelor “deblochează aplicarea unei legi așteptate de 7 ani”, modernizând unul dintre cele mai birocratizate procese din administrația publică.
“Aducem un element de bază din administrația publică la zi, pentru că nu mai putem tolera birocrația care obligă oamenii să piardă timp la ghișee sau să caute contul bancar corect pentru o simplă amendă. Implementăm cadrul legal pentru contul unic și titlul electronic, punând bazele unui sistem modern și transparent care va eficientiza colectarea și, cel mai important, va respecta timpul și resursele oamenilor”, a declarat ministrul, potrivit MediaFax.
Nazare a adăugat că acest proiect reprezintă „un nou pas înainte în digitalizarea serviciilor publice”.
Cont unic pentru toate amenzile, indiferent de instituția emitentă
Până acum, persoanele sancționate erau nevoite să identifice contul instituției care a emis amenda și, în multe cazuri, să meargă fizic la o bancă sau la un ghișeu pentru plată.
Odată cu noile norme, toate amenzile contravenționale vor putea fi achitate într-un cont unic național, indiferent de instituția care le-a emis. În plus, procesele-verbale de constatare vor fi emise și gestionate electronic, incluzând coduri QR care permit plata instantanee online, inclusiv de pe telefon.
Sistemul va fi testat mai întâi pentru amenzile rutiere
Noul sistem digital va fi implementat inițial pentru amenzile de circulație aplicate de agenții Ministerului Afacerilor Interne, urmând să fie extins treptat pentru toate tipurile de contravenții.
În același timp, platforma va distribui automat sumele colectate către bugetele locale sau către bugetul de stat, în funcție de domiciliul persoanei amendate, eliminând complet procedurile manuale actuale.





















