AUR a depus un proiect de lege pentru interzicerea externalizării documentelor strategice ale ministerelor către firme și ONG-uri​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​

Autor

Data

Categorie

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o inițiativă legislativă care interzice practica externalizării strategiilor naționale, a planurilor naționale de acțiune și a altor documente strategice ce intră în atribuțiile de bază ale ministerelor către firme private sau organizații neguvernamentale.

Proiectul de lege, inițiat de liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu și deputatul AUR Valeriu Munteanu, urmărește să pună capăt risipei de bani publici și să readucă elaborarea politicilor publice în sarcina administrației.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Deputatul AUR subliniază că statul român alocă sume importante din bugetul național pentru ca ministerele să își îndeplinească atribuțiile legale, inclusiv elaborarea politicilor publice. Delegarea acestei responsabilități către alte entități și firme de casă nu face decât să risipească resursele publice.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

„Statul român a ajuns într-o situație absurdă. Lunar, plătim milioane de lei unor direcții din cadrul ministerelor pentru a elabora politici publice. În același timp, plătim milioane de lei unor ONG-uri și firme de casă pentru a elabora exact aceleași documente.

Cel mai elocvent exemplu este strategia pentru biodiversitate, pentru care userista Diana Buzoianu a plătit 500.000 de lei unor ONG-uri și firme de casă”, a declarat Valeriu Munteanu.

Inițiativa introduce, totodată, reguli stricte privind conflictele de interese, interzicând atribuirea unor astfel de contracte către entități în care activează persoane care au ocupat funcții în ministerul respectiv în ultimii cinci ani.

Contractele încheiate cu încălcarea legii vor fi lovite de nulitate absolută, iar persoanele responsabile vor putea răspunde patrimonial și disciplinar. Respectarea prevederilor va fi verificată anual de Curtea de Conturi.

„Expertiza externă trebuie cumpărată acolo unde statul nu o are. Dar statul nu poate transforma consultanța într-un substitut permanent pentru propria administrație. Avem nevoie de ministere care produc politici publice, nu de ministere care plătesc salarii pentru a administra contractele celor care le scriu politicile publice”, a explicat deputatul AUR Valeriu Munteanu.

Prin această propunere legislativă, AUR urmărește consolidarea capacității administrative a ministerelor, eliminarea risipei de fonduri publice și asigurarea faptului că documentele strategice ale României sunt elaborate de instituțiile statului, în interes public.

Material publicitar politic realizat pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pentru informații privind finanțarea și transparența acestui material, consultați Notificarea privind transparența.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri