Premierul României, Ilie Bolojan, a ajuns ținta ironiilor venite chiar din opoziție, după ce a rostit în fața românilor un discurs despre agricultură, economie și soluții pentru dezvoltarea țării.
Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, susține că Bolojan nu a făcut altceva decât să recite pasaje întregi din programul de guvernare al partidului condus de George Simion.
„Foarte bine, felicitări! Dar hai să vedem și diferența: noi suntem în opoziție și avem un program de țară, el e premier și ar trebui să pună în aplicare, nu doar să citească ce scriem noi!”, a tunat Lulea, într-o declarație plină de ironie.
AUR acuză Guvernul că România a ajuns o țară care exportă masiv cereale, dar importă carne și alimente procesate, în timp ce străinii pun mâna pe resursele energetice. Soluția? „Statul român trebuie să investească în ferme aici, nu să mai tipărească bani pentru pensii speciale, ci pentru a finanța agricultura și procesarea alimentară. Asta înseamnă locuri de muncă, prosperitate și independență economică”, a subliniat Lulea, punând degetul pe rană.
Mai mult, liderul AUR spune că România ar trebui să devină un hub agroalimentar puternic, nu doar pentru consumul intern, ci și pentru exporturi, astfel încât balanța comercială să fie echilibrată. „Trebuie să susținem campionii românești și să le deschidem piețele externe. Dar pentru asta ai nevoie de curaj și de fapte, nu de vorbe!”, a atacat din nou Lulea.
Tonul său a fost acid atunci când a venit vorba despre premier: „Ilie Bolojan e premierul țării. El nu trebuie să înțeleagă doar ce scriem noi în program, ci să aplice! Nu e suficient să vorbești frumos, e nevoie să faci ceva pentru ca România să fie o țară prosperă, cu firme prospere și angajați fericiți.”
Astfel, în loc să strângă aplauze, Bolojan s-a trezit prins într-un val de ironii venite chiar dinspre opoziție, care îl acuză că se inspiră din programul altora și nu vine cu idei proprii.





















