Bogdan Vasiliu, fost director general al Clubului Rapid, reținut de DNA pentru luare de mită

Autor

Data

Categorie

Bogdan Vasiliu, fostul director general al Clubului Sportiv Rapid, a fost reținut de DNA sub acuzația de luare de mită și abuz în serviciu, fiind suspectat că a cerut 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru acordarea unor contracte de închiriere a cantinei și restaurantului destinate servirii mesei sportivilor clubului, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, potrivit Agerpres.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

În același dosar, au fost reținuți Marian Florin Radu, fost manager de transport la C.S. Rapid, și omul de afaceri G.M.M. Cei doi sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu, Marian Florin Radu fiind suspectat de complicitate la luare de mită, iar omul de afaceri de favorizarea făptuitorului și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Potrivit procurorilor, în luna iulie, Bogdan Vasiliu ar fi cerut suma de 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a facilita încheierea contractelor de închiriere și de furnizare de masă pentru sportivii clubului. Din această sumă, el ar fi primit deja 30.000 de euro în conturile personale și echivalentul a 70.000 de euro (348.103 lei) prin conturile unei firme pe care o controla. Diferența, de 100.000 de euro, urma să fie plătită în tranșe de 10.000 de euro lunar, pe durata contractului.

De asemenea, Vasiliu ar fi urmat să primească 33% din profitul obținut de societatea care derula contractul, precum și plăți lunare de 7.000 lei și 3.500 lei pentru Marian Florin Radu și o altă persoană din anturajul său.

În plus, Marian Florin Radu ar fi colaborat cu cei doi pentru decontarea unor sume fictive de la C.S. Rapid, întocmind rapoarte lunare false (pontaje) care atestau un număr exagerat de porții de mâncare servite sportivilor.

În cadrul aceleiași înțelegeri, omul de afaceri ar fi întocmit și semnat documente fictive pentru a crea aparența unor licitații organizate corect pentru contractele de închiriere a cantinei și restaurantului. După începerea contractului, el ar fi emis facturi și documente fiscale ce reflectau costuri exagerate pentru serviciile de masă.

Cei trei inculpați vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Ancheta în acest caz continuă și vizează și alte persoane.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri