Bolojan: Reforma administrației locale poate duce la concedierea a peste 13.000 de angajați din primării

Autor

Data

Categorie

Premierul Ilie Bolojan avertizează că numeroase primării din România nu își pot acoperi nici măcar cheltuielile de personal. Acestea depind integral de bugetul central. Soluția, susține premierul, este reducerea aparatului administrativ sau chiar reorganizarea locală prin desființarea unor unități administrative inutile.
„Administrația locală adună peste 150.000 de angajați, atât în aparatul propriu, cât și în asistența socială. Avem 7 miliarde de lei cheltuieli de personal în doar șase luni. Dacă nu controlăm aceste costuri, tot ce încasăm suplimentar se va duce pe salarii și ne vom întoarce în același punct”, a declarat Bolojan, conform MediaFax.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Reduceri masive de personal și reorganizare teritorială

Potrivit unei analize guvernamentale coordonate de premier, reforma ar putea însemna concedierea a peste 13.000 de angajați din primării și consilii locale. Jumătate dintre unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) au organigrame cu 40% mai mari decât nivelul considerat sustenabil.
Reforma propusă ar elimina una din zece funcții ocupate în administrația locală. Jumătate dintre primării ar fi obligate să reducă personalul, cu efecte dure în județe precum Galați, Vrancea sau Sălaj. În schimb, județe ca Bihor sau Tulcea ar fi afectate marginal.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Premierul a prezentat două variante:

  • reducerea cheltuielilor și personalului, păstrând actuala structură administrativă;

  • reorganizare teritorială și desființarea UAT-urilor neviabile financiar.

Planul de reformă are trei direcții majore:

  1. Creșterea eficienței primăriilor prin reducerea personalului.

  2. Descentralizarea deciziilor, mai aproape de cetățeni.

  3. Valorificarea patrimoniului neutilizat de ministere, în beneficiul comunităților.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri