România se confruntă cu un nou val de caniculă extremă. Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat că ziua de mâine ar putea fi cea mai călduroasă din această vară, pe fondul extinderii arealului aflat sub avertizare de cod roșu pentru val de căldură persistent și intens.
„Banatul, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi cele mai afectate regiuni, cu temperaturi maxime între 39 și 43 de grade Celsius și un disconfort termic deosebit de accentuat”, a declarat Mateescu.
În același timp, Crișana, Transilvania, sudul Moldovei și restul Dobrogei se află sub cod portocaliu, cu maxime între 35 și 39 de grade. În restul țării, exceptând județele Suceava și Botoșani, se menține cod galben, cu temperaturi între 33 și 36 de grade Celsius.
„Disconfortul termic va fi foarte accentuat în toată țara, iar valul de căldură este persistent și intens. Azi deja consemnăm 38 de grade la București, iar temperaturile resimțite ajung la 42-43 de grade”, a avertizat șefa ANM.
Un semnal de alarmă este și indicele temperatură-umezeală (ITU), care a atins pragul critic de 80 de unități.
Vești mai bune vin abia din weekend: „De sâmbătă seara și în noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va stabiliza în vestul, centrul și nordul țării, iar duminică și luni, valul de căldură se restrânge treptat”, a precizat Elena Mateescu.
Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în orele de vârf și consumul crescut de lichide.





















