Congresul PNL cere demisia lui Adrian Veștea, Rareș Bogdan, Lucian Bode, Alina Gorghiu și Hubert Thuma. Excluderea, pe masă dacă refuză

Autor

Data

Categorie

Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal a adoptat duminică, în unanimitate, o rezoluție prin care le cere premierului desemnat Adrian Veștea, europarlamentarului Rareș Bogdan, fostului secretar general Lucian Bode, președintelui CJ Ilfov Hubert Thuma și fostului ministru al Justiției Alina Gorghiu să demisioneze din partid. În cazul în care aceștia nu își vor depune demisiile până luni, la ora 12:00, conducerea PNL a fost mandatată să declanșeze procedurile de excludere.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Anunțul a fost făcut de secretarul general propus al partidului, Robert Sighiartău, de la tribuna Congresului.

„Congresul Partidului Național Liberal constată că domnii Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma și doamna Alina Gorghiu au încălcat în mod repetat obligația de a apăra opțiunile politice și deciziile adoptate de Partidul Național Liberal, participând la acțiuni și demersuri contrare interesului partidului”, a declarat Sighiartău.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Acesta a precizat că rezoluția reține și responsabilitatea politică a lui Lucian Bode pentru situația financiară în care s-a aflat partidul la finalul mandatului său de secretar general.

„În consecință, Congresul le solicită demisia din calitatea de membri ai Partidului Național Liberal. În situația în care persoanele menționate nu își vor prezenta demisia până mâine, 22 iunie, ora 12.00, Congresul mandatează Biroul Permanent Național și Consiliul Național să dispună măsurile statutare necesare, respectiv declanșarea procedurilor de excludere”, a afirmat Sighiartău.

Totodată, Congresul a reconfirmat linia politică adoptată de actuala conducere și a exclus posibilitatea unei noi alianțe cu Partidul Social Democrat.

„Partidul Național Liberal își menține poziția consecventă de a nu mai face coaliție cu Partidul Social Democrat. Dacă Partidul Social Democrat va fi la putere, Partidul Național Liberal va fi în opoziție”, a transmis Robert Sighiartău.

Potrivit acestuia, orice membru liberal care va susține sau participa la formarea unui guvern alături de PSD se va plasa în afara liniei politice stabilite de Congres și va risca excluderea din partid.

Deciziile adoptate de Congres marchează una dintre cele mai dure confruntări interne din ultimii ani în PNL și confirmă ruptura dintre echipa condusă de Ilie Bolojan și liderii care s-au opus noii direcții asumate de partid.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri