Deputat AUR: „Diana Buzoianu a transformat Ministerul Mediului într-o fabrică de propagandă pentru propria imagine”

Autor

Data

Categorie

Deputatul AUR Ștefăniță Avrămescu o critică pe ministra Mediului, Diana Buzoianu, pe care o acuză că aplică standarde diferite atunci când analizează cheltuielile instituțiilor publice și cele derulate de propriul minister.

Avrămescu susține că ministra și-a construit imaginea unui oficial preocupat de reducerea risipei și de verificarea cheltuielilor publice, însă consideră că aceeași exigență ar trebui aplicată și proiectelor gestionate de Ministerul Mediului.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„Diana Buzoianu și-a construit în ultimele luni imaginea ministrului care descoperă cheltuieli scandaloase și pune ordine în instituțiile statului. Numai că această exigență pare să dispară când ajungem la proiectele gestionate chiar de Ministerul Mediului”, afirmă deputatul AUR.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Critici privind o campanie de comunicare de peste 19 milioane de lei

Ștefăniță Avrămescu susține că Ministerul Mediului a inițiat o campanie de comunicare în valoare de peste 19 milioane de lei, cu TVA, care ar include conținut digital, evenimente și colaborări cu influenceri, artiști și creatori de conținut.

Deputatul pune sub semnul întrebării oportunitatea unei astfel de cheltuieli în contextul măsurilor de austeritate și al presiunilor asupra bugetului de stat.

„Protejarea biodiversității este importantă, dar într-o Românie aflată sub presiunea austerității și a problemelor bugetare este legitim să discutăm dacă asemenea sume și asemenea priorități sunt oportune, mai ales acum. Oare Ilie Bolojan știe de ele?”, a declarat Avrămescu.

Deputatul face referire și la un proiect în valoare de peste 49 de milioane de lei destinat monitorizării și protejării speciilor de păsări. Potrivit acestuia, aproximativ 41,7 milioane de lei reprezintă finanțare europeană, iar diferența provine de la bugetul național.

Scandalul investiției Romsilva din Prahova

În același context, parlamentarul AUR face referire la controversele privind o investiție realizată de Romsilva în județul Prahova.

Este vorba despre o clădire cu o suprafață de aproximativ 455 de metri pătrați, evaluată la circa 2,7 milioane de lei, investiție justificată de Romsilva inclusiv prin necesitatea respectării unor condiții de biosecuritate pentru o fazanerie cu o capacitate de până la 30.000 de păsări anual.

Avrămescu afirmă că, dacă există suspiciuni privind valoarea investiției, acestea trebuie demonstrate prin documente și calcule.

„Poate că investiția este nejustificată sau prea scumpă. Tocmai de aceea Diana Buzoianu trebuie să arate calculele. Cât trebuia să coste? Care lucrări au fost supraevaluate? Cine le-a aprobat și ce prejudiciu a rezultat?”, susține deputatul.

Acesta ridică și problema momentului în care contractul a fost atribuit, respectiv 30 decembrie 2025, când Diana Buzoianu se afla deja la conducerea Ministerului Mediului.

„În plus, contractul a fost atribuit la 30 decembrie 2025, într-o perioadă în care Buzoianu se afla deja la conducerea instituției, ceea ce ridică și întrebarea de ce problema nu a fost oprită sau verificată atunci”, afirmă Avrămescu.

„Același criteriu trebuie aplicat tuturor”

Deputatul AUR susține că nu afirmă că proiectele Ministerului Mediului sunt ilegale sau inutile, ci că acestea trebuie supuse acelorași criterii de transparență și justificare ca orice altă cheltuială publică.

„Nu rezultă de aici că aceste proiecte sunt ilegale sau inutile. Rezultă însă că același criteriu trebuie aplicat tuturor”, spune parlamentarul.

În opinia sa, dacă investiția de 2,7 milioane de lei a devenit subiect de dezbatere publică, atunci Ministerul Mediului ar trebui să ofere explicații la fel de detaliate pentru cheltuielile de peste 19 milioane de lei pentru comunicare și pentru proiectul privind protejarea speciilor de păsări.

„Altfel, lupta cu risipa începe să semene suspect de mult cu o selecție a cheltuielilor care dau cel mai bine în fața camerei”, acuză Avrămescu.

„Un minister nu este contul de social media al celui care îl conduce”

Ștefăniță Avrămescu îi cere ministrei Mediului să publice justificările, costurile și rezultatele proiectelor gestionate de instituție și să demonstreze, cu documente, modul în care sunt cheltuiți banii publici.

„Un minister nu este contul de social media al celui care îl conduce, iar administrarea banului public nu se face prin episoade succesive de indignare”, a declarat deputatul AUR.

Avrămescu consideră că transparența trebuie să fie aplicată inclusiv în cazul proiectelor promovate de Ministerul Mediului și avertizează că, în lipsa unor explicații documentate, există riscul ca reforma promisă să fie eclipsată de ceea ce el numește „construcție de imagine”.

Material publicitar politic realizat pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pentru informații privind finanțarea și transparența acestui material, consultați Notificarea privind transparența.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri