Dumnezeu ne-a dat prin fotbal o pildă despre normalitate și genialitate la un loc

Autor

Data

Categorie

Ce poate fi mai frumos decât scena în care copiii lui Messi se joacă cu trofeul mondial la final de meci, sub privirile drăgăstoase ale părinților și bunicilor, în aplauzele și lacrimile stadionului și ale miliardelor de oameni din fața televizoarelor?! Iar această scenă superbă a normalității a venit imediat după un meci nebun, poate cel mai frumos din istorie, unde genialitatea lui Messi a fost răsplătită finalmente cu victoria Argentinei, iar cea a lui Mbappe a reînviat Franța pe teren și așa am putut vedea spectacolul unic din Qatar.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Întreaga Argentină, profund religioasă, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că l-a împuterit și inspirat pe Messi (cel ce-și face mereu semnul crucii și privește apoi spre cer), milioanele de argentinieni au dansat și cântat pe străzi, ba chiar și măicuțele din mănăstirile catolice au improvizat serbări ale bucuriei, fără a mai cere vreo dispensă de la Papa Francisc de la Roma, care e și el tot argentinian.
N-am fost fan Argentina la Mondialul din Qatar, de vreo 45 de ani de când urmăresc pasionat fotbalul am ținut mereu cu echipele europene (Italia sau Spania), dar după ce Argentina a pierdut în fața Arabiei Saudite, văzând chipul descompus și trist al lui Messi, i-am spus fiicei mele că exact în acel fel se deschide posibilitatea câștigării Mondialului de către argentinieni. Desigur că-mi bazam presupunerea pe valoarea echipei, dar mai ales pe patriotismul lor și pe dorința colectivă de a-l încorona pe Messi la final, după modelul lui Maradona din anul în care Messi abia se născuse. Și uite că așa s-a întâmplat, după un Mondial în care ”mâna divină” a aranjat din nou treburile fix cum trebuia!

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Evenimentul din Qatar nu va fi uitat și pentru că au fost aduse în derizoriu echipele de fotbal (șapte la număr, și toate europene!) ce-au vrut să folosească ocazia sportivă pentru promovarea LGBT-ismului sau renașterea BLM-ismului (Anglia), iar acest lucru a fost pus sub semnul zicerii că ”Dumnezeu nu bate cu bota!”. Astfel s-a dat mare satisfacție miliardelor de oameni normali excedați de această discriminare pozitivă impusă de mai-marii Planetei în ultimii ani. Refuzul pentru discursul lui Zelenskiy dinaintea finalei a fost cireașa de pe coliva strategiei pentru implementarea anormalității și a amenajat bine cadrul pentru fiesta ce-a cuprins întreaga lume, ce-a vibrat aseară în ritmurile bucuriei, aducându-și aminte că și tangoul e tot argentinian.

Cozmin Gușă

P.S. Despre ofensiva anticorupție iscată contra Qatar-ului, ce-a avut îndrăzneala să găzduiască acest ”festival al normalității”, dublată de cea împotriva șefilor FIFA ce-au fost și ei de neclintit, spre lauda lor, voi discuta zilele următoare, deoarece e previzibil ca transumaniștii să înceapă aceste demersuri chiar de azi, ei au priceput că au pierdut doar o luptă, nu și războiul.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri