După declarațiile lui Nicușor Dan, s-a activat Maia Sandu care spune că un guvern AUR ar afecta relația dintre România și Republica Moldova

Autor

Data

Categorie

La doar câteva zile după ce președintele României, Nicușor Dan, a declarat că, în opinia sa, AUR nu este un partid pro-occidental, și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj critic la adresa formațiunii conduse de George Simion.

Într-un interviu acordat Pro TV Chișinău, șefa statului de peste Prut a afirmat că o eventuală venire a AUR la guvernare ar avea consecințe asupra relației dintre București și Chișinău.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Întrebată dacă o guvernare AUR ar schimba relația dintre cele două state, Maia Sandu a răspuns fără ezitare: „O venire a AUR la putere, cu siguranță”.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Președinta Republicii Moldova și-a argumentat poziția prin declarațiile publice făcute de reprezentanții AUR în ultimii ani privind sprijinul acordat Chișinăului.

„I-am auzit de nenumărate ori spunând că Republica Moldova nu trebuie susținută și nu cred că am avea mare ajutor nici în procesul de integrare europeană”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a susținut că o eventuală guvernare AUR ar putea reduce influența României în sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.

„Nu cred că AUR la putere în România ar avea autoritatea în Uniunea Europeană să ne susțină, chiar dacă ar vrea să ne susțină”, a mai afirmat aceasta.

Declarațiile vin într-un context politic tensionat atât la București, cât și la Chișinău. În urmă cu doar câteva zile, președintele Nicușor Dan declara că, în opinia sa, AUR nu este un partid pro-occidental și că își dorește formarea unei majorități parlamentare cu orientare pro-europeană.

În același interviu, Maia Sandu s-a referit și la efectele pe care actuala criză politică din România le-ar putea avea asupra proiectelor comune dintre cele două state. Ea și-a exprimat speranța că investițiile strategice, precum Autostrada Unirii și proiectele finanțate prin fonduri europene, vor continua fără întârzieri majore.

Deși AUR se definește ca partid unionist și susține oficial reunirea României cu Republica Moldova, relațiile dintre formațiune și actuala administrație de la Chișinău sunt tensionate de mai mulți ani. Liderul AUR, George Simion, are interdicție de intrare în Republica Moldova până în 2028, iar reprezentanții partidului au criticat în repetate rânduri administrația condusă de Maia Sandu.

Sursa: MEDIAFAX / Pro TV Chișinău.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri