SUA au lansat duminică noi lovituri aeriene împotriva Iranului.
SUA vor să „pedepsească” Iranul după moartea a doi militari americani
SUA intenţionează să „pedepsească” moartea a doi militari americani ucişi în urma unor atacuri iraniene în Iordania, transmit AFP, dpa şi Reuters.
În noua serie de atacuri, a 8-a noapte consecutivă, SUA au vizat obiective militare, precum şi „forţele Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice care au lansat atacuri împotriva personalului american din Iordania la 17 iulie”, a precizat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) într-un comunicat.
Agenţiile de ştiri iraniene Mehr şi Tasnim au relatat despre lovituri americane în Sirik, un port situat vizavi de strâmtoarea Ormuz, în sudul ţării. Agenţia oficială IRNA a raportat un „atac militar american ostil în apropiere de Hajiabad”, în aceeaşi provincie sudică, Hormozgan.
Iranul a atacat baze americane în Kuweit
Ca represalii, armata iraniană a anunţat că a lansat drone explozive împotriva a două baze militare folisite de americani în Kuweit, potrivit televiziunii de stat.
Sâmbătă, CENTCOM a anunţat moartea a doi militari americani, primii de la reluarea ostilităţilor, la 7 iulie – şi dispariţia unui al treilea, în urma unor „atacuri iraniene cu rachete şi drone” ce au avut loc vineri în Iordania.




















