Federația Rusă consideră activitatea NATO în Arctica o ameninţare directă de securitate, a spus ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-un articol publicat luni, în contextul întăririi prezenţei în regiune a aliaţilor după invazia rusă în Ucraina, notează Reuters.
Misiunea Arctic Sentry (Santinela Arctică) a NATO
În februarie 2026, NATO a lansat misiunea Arctic Sentry (Santinela Arctică) pentru consolidarea prezenţei în Nordul îndepărtat. NATO a subliniat concentrarea mai puternică asupra Arcticii, având în vedere atât tensiunile cu Moscova, dar și insistenţa preşedintelui Statelor Unite Donald Trump pentru anexarea Groenlandei de către SUA.
Federația Rusă dispune în Arctica de o flotă militară, inclusiv de submarine cu arme nucleare. Rusia consideră că regiunea este în sfera sa de interes, unde dezvoltă şi o rută comercială maritimă către Asia.
Protestele Rusiei contra misiunii Santinela Arctică
Moscova a protestat deja împotriva misiunii Arctic Sentry, iar în articolul menţionat de Reuters Lavrov apreciază că exerciţiile militare ale NATO în Arctica sunt „agresive”. „O astfel de activitate militară în Nordul Îndepărtat ameninţă direct securitatea Rusiei.
Riscul de incidente care ar putea declanşa o confruntare armată cu consecinţe potenţial dezastruoase este în creştere”, arată el în articolul publicat de ministerul pe care îl conduce de multă vreme sub preşedinţia lui Vladimir Putin.
Rusia, cea mai mare prezență militară în Arctica
Rusia are cea mai mare prezenţă militară şi cea mai extinsă infrastructură militară în Arctica bogată în resurse minerale, unde şi China a început în ultimii ani să îşi intensifice activităţile, în bună măsură în parteneriat cu ruşii.
Norvegia, care are în nord o porţiune de frontieră comună cu Rusia, şi-a mărit luna aceasta efectivele unei brigăzi militare făcute recent în regiune. Norvegia este țara membră a NATO care şi-a întărit cel mai recent amprenta de apărare după ce Federația Rusă a atacat Ucraina în 2022.
Reuters aminteşte că Rusia a negat deja de mai multe ori acuzaţiile că ar reprezenta o ameninţare pentru NATO.





















