Finalizarea proiectului de conservare și valorificare a castrului roman Germisara

Autor

Data

Categorie

Primăria Orașului Geoagiu anunță finalizarea proiectului de conservare și punere în valoare a castrului roman auxiliar Germisara, din satul Cigmău (cod LMI HD-I-s-A-03172), monument istoric de importanță națională care a fost finanțat de către Institutul Național al

Patrimoniului (INP) în cadrul subprogramului Intervenții de urgență (ante- și post-dezastru), sesiunea de finanțare INP I / 2024.

Cercetările arheologice din ultimele decenii au scos la iveală zidurile perimetrale, clădirea comandamentului (Principia), aerarium-ul – o raritate în arhitectura militară romană –, barăci și grânare. Totodată, s-au descoperit inscripții dedicate împăraților romani, obiecte deuz militar și civil, precum și dovezi ale unei locuiri dacice anterioare.

Monumentul se afla într-un stadiu avansat de degradare, cauzat de factori naturali și de activitățile umane desfășurate pe sit. Din acest motiv, proiectul a avut ca obiectiv principal conservarea de urgență a structurilor identificate, protejarea materialului arheologic original și pregătirea pentru o valorificare sustenabilă în circuitul turistic și educațional.

🗞️ Citește și Acestea

Prin implementarea lucrărilor și activităților desfășurate prin proiect, s-au obținut următoarele rezultate majore:

• Conservarea și protejarea zidurilor și structurilor arheologice identificate, inclusiv

aerarium-ul castrului, una dintre cele mai rare construcții de acest tip descoperite în

Dacia romană;

• Amenajarea sitului pentru vizitare și panou informativ pentru public ;

• Implicarea comunității locale pentru conștientizarea privind importanța patrimoniului;

• Integrarea castrului Germisara într-un circuit cultural-turistic alături de alte situri istorice de referință din județul Hunedoara, precum complexul termal roman de la Germisara, cetățile dacice din Munții Orăștiei și Sarmizegetusa.

Finalizarea acestui proiect marchează un pas decisiv în protejarea și valorificarea unuia dintre cele mai importante vestigii romane din Transilvania. Castrul Germisara din satul Cigmău, devine astfel un REPER cultural și turistic, contribuind la dezvoltarea durabilă a zonei, la creșterea atractivității turistice și la consolidarea identității istorice a comunității locale.

Finanțarea nerambursabilă acordată de către Institutul Național al Patrimoniului a fost în valoare de 250.000 lei, la care s-a adăugat cofinanțarea beneficiarului în valoare de 25.000 lei.

Informații suplimentare se POT obține la Primăria Orașului Geoagiu, Compartimentul Implementare Proiecte.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri