FOTO | Este oficial: Mircea Abrudean (PNL) devine al doilea om în stat după președintele Nicușor Dan.

Autor

Data

Categorie

Clujeanul Mircea Abrudean este noul șef al Senatului României. Liberalul a fost votat de majoritatea senatorilor și devine al doilea om în stat.

Mircea Abrudean, președinte al Senatului, a încheiat mesajul său cu un îndemn simbolic: „Dumnezeu să ne ajute să facem ce trebuie pentru România!”

Mircea Abrudean, politician PNL și clujean de origine, a fost ales președinte al Senatului României. După ce a ocupat timp de trei luni funcția de președinte interimar al Senatului, Abrudean a primit astăzi votul majorității senatorilor. Astfel, liberalul devine oficial al doilea om în stat, imediat după președintele României, Nicușor Dan.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Înainte de a ajunge parlamentar, Mircea Abrudean a fost prefect al județului Cluj și ulterior secretar general adjunct al Guvernului, o funcție-cheie în coordonarea activității ministerelor. A fost considerat unul dintre cei mai eficienți oameni din executiv, având o contribuție majoră la buna funcționare a administrației centrale în ultimii ani. Prin stilul său organizat și discret, a câștigat încrederea premierilor liberali și a fost promovat constant în funcții de decizie.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

În mesajul postat pe Facebook, Mircea Abrudean, noul președinte al Senatului, a subliniat că va conduce instituția cu echilibru, transparență și respect față de toate opiniile. „Această funcție nu este despre putere, ci despre responsabilitate. Instituțiile statului trebuie să lucreze pentru oameni, cu seriozitate și transparență”, a spus Abrudean.

Noul șef al Senatului României anunță priorități clare: susținerea actelor normative ale Guvernului și implementarea reformelor asumate prin programul de guvernare. „Ne apucăm de treabă chiar de azi”, a transmis liderul PNL.

Mircea Abrudean, președinte al Senatului, a încheiat mesajul său cu un îndemn simbolic: „Dumnezeu să ne ajute să facem ce trebuie pentru România!”

Cu o poziție strategică în noul peisaj politic, Mircea Abrudean de la PNL promite un mandat activ, echilibrat și deschis spre reforme.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri