George Simion, reconfirmat vicepreședinte al partidului european al Giorgiei Meloni

Autor

Data

Categorie

Președintele AUR, George Simion, a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), una dintre cele mai importante formațiuni politice de pe scena europeană și familia politică din care face parte și partidul Fratelli d’Italia al premierului italian Giorgia Meloni.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Decizia a fost luată în unanimitate în cadrul ședinței Consiliului ECR. George Simion va ocupa în continuare una dintre cele trei poziții de vicepreședinte ale formațiunii, alături de eurodeputatul italian Carlo Fidanza și de politicianul francez Marion Maréchal. La conducerea ECR se află fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, care a ocupat funcția de șef al Guvernului de la Varșovia în perioada 2018-2023.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Potrivit AUR, reconfirmarea lui George Simion reprezintă o recunoaștere a activității partidului în promovarea valorilor conservatoare și a principiilor suveraniste la nivel european. Formațiunea susține că partenerii săi europeni și-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu AUR pentru promovarea unui model european bazat pe respectarea suveranității statelor membre.

Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni a fost fondat în 2009 de conservatorii britanici și polonezi, iar după alegerile europene din 2024 a devenit a treia forță politică din Parlamentul European. Din același an, AUR face parte din grupul ECR, alături de formațiuni precum Fratelli d’Italia, condus de Giorgia Meloni, și partidul Lege și Justiție (PiS) din Polonia.

ECR promovează o viziune asupra Uniunii Europene bazată pe rolul statelor naționale și pe consolidarea suveranității acestora în raport cu instituțiile comunitare.

Material publicitar politic realizat pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pentru informații privind finanțarea și transparența acestui material, consultați Notificarea privind transparența.

 

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri