Gheorghe Piperea atacă dur PNRR și programul SAFE: „A fost una dintre cele mai proaste afaceri din istoria României”

Autor

Data

Categorie

Gheorghe Piperea lansează un atac extrem de dur la adresa modului în care a fost gestionat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), susținând că programul european, prezentat inițial drept o șansă istorică pentru dezvoltarea României, s-a transformat într-un eșec major care va împovăra țara pentru zeci de ani.

Într-o amplă analiză publicată în mediul online, eurodeputatul AUR afirmă că PNRR „a fost una dintre cele mai proaste afaceri din istorie pentru România”, acuzând întreaga clasă politică aflată la putere în ultimii ani că a girat un mecanism care, în opinia sa, a adus mai multe pierderi decât beneficii statului român.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Piperea amintește că, în 2021, fostul președinte Klaus Iohannis vorbea despre „80 de miliarde de euro” obținute de România în urma negocierilor cu Uniunea Europeană, însă realitatea ar fi fost cu totul alta. Potrivit eurodeputatului AUR, suma reală disponibilă prin PNRR a fost de aproximativ 30 de miliarde de euro, dintre care jumătate reprezentau împrumuturi pe termen lung.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

„În practică, au rămas de tras 21 de miliarde, iar până acum România a atras efectiv doar 11 miliarde”, susține Gheorghe Piperea, care afirmă că este puțin probabil ca restul fondurilor să mai poată fi accesate până la termenul limită din august 2026.

Mai mult, europarlamentarul susține că România ar fi contribuit la bugetul Uniunii Europene cu aproximativ 18 miliarde de euro în aceeași perioadă, în timp ce sumele cheltuite în contextul războiului din Ucraina ar putea depăși, potrivit estimărilor sale, alte câteva zeci de miliarde.

În analiza sa, Piperea critică dur și rezultatele concrete ale PNRR, afirmând că marile proiecte promise românilor nu au fost realizate.

„Nici spitale, nici metrou în Cluj, nici autostrăzi în Moldova, nici linii ferate de mare viteză”, spune liderul AUR, care acuză autoritățile că au folosit programul european pentru impunerea unor reforme controversate și pentru finanțarea unor proiecte pe care le consideră inutile sau supraevaluate.

Eurodeputatul vorbește inclusiv despre „condiționalități progresist-globaliste”, despre efectele politicilor de decarbonizare asupra economiei românești și despre ceea ce numește „distrugerea brumei de industrie” rămase în România.

În același timp, Gheorghe Piperea susține că unul dintre puținele domenii care au prosperat prin PNRR a fost consultanța. Potrivit acestuia, peste două miliarde de euro ar fi fost cheltuite pe servicii de consultanță și prezentări fără utilitate practică.

Criticile eurodeputatului AUR se îndreaptă și către noul program european SAFE, destinat finanțării industriei de apărare și securitate. Piperea afirmă că SAFE riscă să repete „la pătrat” problemele PNRR, în condițiile în care, spune el, programul ar urma să fie gestionat de aceiași oameni politici și de aceleași structuri administrative.

„Istoria SAFE va fi istoria PNRR la pătrat”, avertizează Gheorghe Piperea, care susține că actuala majoritate politică va continua aceleași politici pe termen lung, invocând constant amenințarea Rusiei pentru a justifica noile împrumuturi și programe europene.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri