Grindeanu anunță retragerea de la Ministerul Transporturilor: „Nu voi mai continua în funcție!”

Autor

Data

Categorie

Sorin Grindeanu a anunțat, la România TV, că nu va mai rămâne ministru al Transporturilor, în contextul noilor negocieri pentru formarea unei majorități guvernamentale.

„Nu cred că, în perioada următoare, mandatul primit de la colegii mei din PSD îl mai pot îndeplini cu aceeași rigurozitate, fiind în funcția de ministru”, a declarat Grindeanu.

Social-democratul a subliniat că discuțiile purtate recent nu s-au axat pe persoane, ci pe principii economice clare, punctând că PSD nu va accepta măsuri precum scăderea veniturilor românilor, concedieri sau tăieri de sporuri.

„Avem linii roșii peste care nu putem trece. Investițiile trebuie să continue, mai ales în domenii strategice precum infrastructura, educația și sănătatea”, a spus vicepreședintele PSD.

🗞️ Citește și Acestea

Întrebat dacă PSD va intra la guvernare, Grindeanu a fost rezervat: „Nu s-a discutat în această formă. Vom consulta partidul, inclusiv aleșii locali și structura de bază, pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză.”

Despre o eventuală susținere a lui Ilie Bolojan ca premier, Grindeanu a spus clar: „Nu am discutat de persoane. 90% din timp s-au discutat doar aspecte economice.”

Totodată, Grindeanu a negat categoric că ar fi avut discuții private cu Nicușor Dan, așa cum a sugerat edilul Capitalei.

Declarațiile vin în plină criză politică și financiară, în timp ce liderii politici caută o formulă stabilă pentru viitorul Executiv.

POLITICI ENERGETICE

Energia furată ne afectează pe toți.

O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.

Informare și prevenție
Pe baza comunicărilor DEER
Distribuție Energie Electrică Romania
EU POLITICS — Din Parlamentul European. O producție Politik Media.

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Comisia Europeană

Ultimele Stiri