INTERVIU | Primarul Clujului, lider în politica de coeziune la nivel european

Autor

Data

Categorie

Emil Boc, primarul Clujului și președintele Comisiei de Buget și Coeziune Teritorială din cadrul Comitetului European al Regiunilor, explică pentru clujlive.ro importanța politicii de coeziune pentru dezvoltarea orașelor și a regiunilor din întreaga Uniune Europeană.

În cadrul unei sesiuni plenare desfășurate la Bruxelles, Boc a subliniat rolul decisiv pe care îl au autoritățile locale în procesul decizional european, dar și modul în care fondurile europene contribuie direct la creșterea calității vieții în Cluj-Napoca.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

Ce este Comitetul European al Regiunilor și de ce contează?

„Comitetul European al Regiunilor este, practic, parlamentul primarilor și al șefilor de regiuni din Uniunea Europeană. Este locul unde vocile orașelor și regiunilor sunt aduse în discuție cu instituțiile europene, precum Comisia și Parlamentul European”, explică Emil Boc.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Această instituție are un rol consultativ, oferind puncte de vedere esențiale în procesul de luare a deciziilor europene. „Nu putem vota ca parlamentarii europeni, însă nici o decizie majoră nu poate fi luată fără opinia noastră. Suntem cei care atragem atenția asupra problemelor de la nivel local și propunem soluții pentru o Europă mai unită și mai puternică”, adaugă primarul.

Emil Boc deține una dintre funcțiile-cheie în cadrul CoR, fiind președintele Comisiei pentru Buget și Coeziune Teritorială (COTER). Această comisie analizează și aprobă propunerile de buget ale Uniunii Europene și politici care afectează coeziunea între regiunile europene, precum transportul, turismul, locuirea și tranziția energetică.

Ce aduce politica de coeziune în Cluj-Napoca?

Primarul Clujului a evidențiat importanța fondurilor europene pentru dezvoltarea orașului: „Ce ar fi Clujul fără cele 200 de milioane de euro deja implementate? De la Parcul Feroviarilor, Malurile Someșului, autobuzele electrice, până la metroul și centura metropolitană aflate în lucru, toate acestea sunt posibile datorită banilor europeni.”

În prezent, Cluj-Napoca are proiecte în valoare de 4,5 miliarde de euro finanțate din fonduri europene. Acestea acoperă o gamă largă de inițiative, de la infrastructură modernă, transport public sustenabil, până la școli și spitale. „Aceste proiecte nu doar că îmbunătățesc calitatea vieții, dar contribuie la reducerea decalajelor dintre regiunile Europei, un obiectiv esențial al politicii de coeziune”, explică Boc.

De ce este importantă prezența la Bruxelles?

Mandatul actual al lui Emil Boc în cadrul Comitetului European al Regiunilor se încheie în februarie 2025, însă primarul este hotărât să continue. „Asociația Municipiilor din România m-a mandatat să reprezint interesele orașelor românești și în viitorul mandat. Este vital să fim aici pentru a ne asigura că banii europeni rămân alocați pentru dezvoltarea regiunilor noastre”, afirmă Boc.

Politica de coeziune, care finanțează proiecte de infrastructură, educație și sănătate, este adesea sub presiunea reducerii bugetului. „Toată lumea vrea să ia din acești bani pentru alte domenii. Rolul nostru este să arătăm cât de vitală este această politică pentru țările și regiunile mai puțin dezvoltate”, subliniază el.

Sursa foto: Cluj Live

Păstrarea păcii și prosperității prin unitate

Pentru Emil Boc, misiunea Comitetului European al Regiunilor depășește dimensiunea locală, având un impact asupra stabilității întregii Uniuni Europene. „Coeziunea este lipiciul care ține Europa unită. Dacă decalajele dintre regiunile bogate și cele sărace cresc, tensiunile apar, iar pacea este amenințată. De aceea, menținerea unei Uniuni Europene unite este cheia păstrării păcii și prosperității”, explică primarul.

Emil Boc a comparat Uniunea Europeană cu prăbușirea Imperiului Roman: „Când unitatea dispare, încep conflictele. În schimb, cât timp ne batem pe idei la masa negocierilor, putem găsi soluții care să aducă beneficii tuturor.”

Rezultatele obținute și viitorul

Primarul Clujului a amintit de aniversarea a 30 de ani de la înființarea Comitetului European al Regiunilor, marcată recent prin adoptarea unor propuneri privind politica de coeziune. „Acest moment a fost o ocazie să arătăm ce a realizat politica de coeziune în trei decenii: școli, grădinițe, spitale, drumuri, parcuri, toate contribuind la îmbunătățirea vieții cetățenilor”, a spus el.

Întrebat despre planurile sale viitoare, Emil Boc a confirmat intenția de a continua să reprezinte România în cadrul Comitetului. „Nu este doar despre Cluj, ci despre întreaga țară. Este responsabilitatea noastră să aducem cât mai multe resurse acasă și să menținem Europa unită și puternică.”

Interviul oferit de Emil Boc scoate la lumină munca din culisele Bruxelles-ului, acolo unde deciziile luate influențează direct viața comunităților din România și Europa. Prin implicarea sa activă, primarul Clujului demonstrează că leadershipul local poate avea un impact semnificativ la nivel european, contribuind la dezvoltarea regională și menținerea unității în diversitate.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri