Ionelia Priescu (deputat AUR): „Virgil Popescu atacă AUR, dar uită că el a explodat facturile la energie pentru milioane de români”

Autor

Data

Categorie

Deputatul AUR Ionelia Priescu îl acuză pe europarlamentarul PNL Virgil Popescu că transformă incidentele de securitate cu drone rusești într-un atac politic împotriva AUR și a președintelui partidului, în loc să răspundă pentru bilanțul controversat de la ministerul Energiei, marcat de explozia facturilor suportate de milioane de români, pierderi de sute de milioane de euro din taxa de solidaritate și slăbirea independenței energetice a țării.

🔔

Abonează-te la știrile Politic Live!

Fii primul care află despre evenimentele importante și știrile de ultimă oră din Transilvania și România.

„În timp ce românii urmăresc cu îngrijorare noi incidente de securitate la granițele țării, după ce drone rusești au pătruns din nou adânc în spațiul aerian al României, europarlamentarul PNL Virgil Popescu a ales să transforme un moment care cere responsabilitate într-un nou atac politic la adresa Alianței pentru Unirea Românilor și a președintelui partidului. În loc să răspundă întrebărilor legitime despre vulnerabilitățile României, despre capacitatea Armatei de a proteja spațiul aerian și despre măsurile concrete luate de autorități, fostul ministru al Energiei preferă să împartă etichete și să vorbească despre „stăpâni”, ca și cum românii ar fi uitat cine este și ce a lăsat în urmă.

🗞️ Citește și Acestea

ANALIZE & OPINII

Guvernul Mureșan se conturează cu o puternică amprentă a lui Ilie Bolojan. PNL și-a stabilit vineri, 25 septembrie, oamenii pe care îi trimite la conducerea ministerelor, iar lista arată o victorie fără rest a taberei actualului lider liberal. În schimb, vocile conservatoare și „disidenții” care au criticat conducerea partidului, dar au cerut parlamentarilor PNL să susțină învestirea lui Siegfried Mureșan, nu primesc nimic în noua formulă de putere. Liberalii ar urma să conducă șapte dintre cele 16 ministere ale viitorului Cabinet Mureșan, dacă noul Executiv va primi votul Parlamentului. Numele au fost confirmate vineri în ședința Biroului Politic Național al PNL. Selecția transmite însă și un mesaj politic în interiorul partidului: puterea rămâne în mâinile taberei Bolojan. Niciun reprezentant important al grupării conservatoare care s-a delimitat în ultima perioadă de conducerea PNL nu se regăsește în schema guvernamentală. Asta deși unii dintre acești liberali au cerut public parlamentarilor partidului să voteze Guvernul Mureșan. Cu alte cuvinte, voturile sunt binevenite. Funcțiile, mai puțin. Bolojan pleacă de la Palatul Victoria, oamenii lui rămân la putere Configurația noului Executiv arată că schimbarea premierului nu înseamnă automat și schimbarea centrului de influență din PNL. Ilie Bolojan pierde funcția de prim-ministru, însă tabăra sa își păstrează controlul asupra ministerelor repartizate liberalilor. Cei care s-au opus actualei conduceri sunt, cel puțin în această etapă, scoși complet din ecuația guvernamentală. Una dintre cele mai importante poziții îi revine lui Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, care ar urma să ocupe simultan funcția de vicepremier și portofoliul Afacerilor Interne. Este una dintre pozițiile cu cea mai mare greutate din viitorul Cabinet și întărește influența taberei dominante din PNL în noua structură executivă. Aripa conservatoare, bună la vot, absentă de la împărțirea puterii Situația este cu atât mai interesantă cu cât o parte dintre criticii conducerii PNL au ales să nu blocheze instalarea noului Cabinet. În locul unei recompuneri a partidului după căderea Guvernului Bolojan, lista miniștrilor sugerează însă contrariul: cei care au contestat linia conducerii sunt ținuți departe de Palatul Victoria. Astfel, Siegfried Mureșan poate ajunge premier cu sprijinul unui PNL în care vechile conflicte sunt departe de a fi stinse, dar în care tabăra Bolojan pare să fi câștigat fără drept de apel prima confruntare pentru funcțiile din noul Executiv. Pe lista viitorului Cabinet se află și Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă pentru Ministerul Justiției și susținută de PNL, USR și UDMR. Rămâne acum testul decisiv: votul din Parlament. Dacă Guvernul Mureșan va fi învestit, România va avea un premier nou. În PNL însă, cel puțin după lista celor trimiși la Palatul Victoria, schimbarea de putere pare mult mai mică decât schimbarea numelui de pe ușa premierului.

Problema este că Virgil Popescu nu intră în această dezbatere din postura unui om care poate invoca un bilanț incontestabil în slujba interesului național. Dimpotrivă, mandatul său la Ministerul Energiei a rămas marcat de unele dintre cele mai controversate decizii din ultimii ani. Liberalizarea pieței de energie a fost urmată de explozia facturilor suportate de milioane de români, iar modul în care Guvernul a transpus taxa de solidaritate aplicabilă profiturilor excepționale din energie a generat ample controverse, după ce OMV Petrom a susținut că nu intră sub incidența acesteia. Numeroși economiști și actori politici au apreciat atunci că statul român a pierdut venituri importante, de ordinul sutelor de milioane de euro, care ar fi trebuit să ajungă la bugetul public.

În același mandat al său au existat dispute privind numirile din conducerea unor companii strategice precum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Transelectrica, precum și numiri de neaveniți în Complexul Energetic Oltenia, critici privind ritmul închiderii capacităților de producție pe cărbune și întârzieri repetate ale unor proiecte hidroenergetice considerate esențiale pentru securitatea energetică a României. Indiferent de justificările invocate ulterior, toate aceste decizii au alimentat percepția că România a devenit mai vulnerabilă exact într-o perioadă în care independența energetică ar fi trebuit consolidată.

Astăzi, același Virgil Popescu vorbește despre patriotism și interes național. Dar patriotismul nu se măsoară în declarații de la Bruxelles și nici în insulte adresate adversarilor politici. Patriotismul se măsoară prin deciziile luate atunci când ai avut puterea de a schimba lucrurile. Iar bilanțul lui Virgil Popescu este unul pe care românii îl cunosc prea bine.

Este cu atât mai ironic că tocmai un fost ministru al cărui mandat este asociat cu slăbirea independenței energetice a României încearcă astăzi să dea lecții celor care cer explicații despre vulnerabilitățile reale ale statului român. A pune întrebări despre securitatea frontierelor, despre capacitatea de apărare a țării sau despre modul în care sunt protejate interesele României nu înseamnă lipsă de patriotism. Dimpotrivă, este obligația oricărei opoziții responsabile. Ceea ce românii așteaptă de la cei care au condus ministere-cheie nu sunt etichete și atacuri politice, ci asumarea propriilor decizii și răspunsuri pentru consecințele lor.

Înainte de a împărți certificate de patriotism, Virgil Popescu ar trebui să răspundă la o întrebare simplă: după anii în care a condus energia României, este mulțumit de starea în care a lăsat unul dintre cele mai importante domenii strategice ale statului? Pentru că despre acest bilanț vorbesc faptele, nu sloganurile.”, a declarat deputatul AUR Ionelia Priescu.

Material publicitar politic realizat pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pentru informații privind finanțarea și transparența acestui material, consultați Notificarea privind transparența.

dinPolitica

dinPolitica

dinPOLITICA

Ultimele Stiri