AUR propune creșterea plafonului de numerar pentru companiile românești de la 50.000 la 200.000 de lei
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o inițiativă legislativă prin care propune majorarea plafonului maxim de numerar ce poate fi păstrat în casieria operatorilor economici la finalul fiecărei zile, de la 50.000 de lei la 200.000 de lei.
Potrivit formațiunii, măsura urmărește reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, care în prezent sunt obligate să efectueze depuneri bancare frecvente, ceea ce generează costuri suplimentare și dificultăți în gestionarea activității curente.
Inițiatorul proiectului, deputatul AUR Lucian Mușat, susține că actualul plafon limitează flexibilitatea firmelor românești și că o creștere a acestuia ar oferi antreprenorilor mai mult spațiu de manevră financiară.
„Venim cu o nouă lege pentru companiile românești, aceea de a ridica plafonul de casierie de la 50.000 de lei, cât este astăzi, la 200.000 de lei. Companiile mici românești nu mai pot jongla cu încasările și cu cheltuielile, iar această măsură ar reprezenta o gură de oxigen pentru IMM-uri”, a declarat Lucian Mușat.
Propunerea legislativă păstrează mecanismele de control prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv obligația depunerii în conturile bancare a sumelor care depășesc plafonul stabilit. De asemenea, inițiativa menține limita de 500.000 de lei aplicabilă magazinelor de tip cash and carry, supermagazinelor și hipermagazinelor.
Reprezentanții AUR afirmă că proiectul are rolul de a elimina diferențele dintre marile lanțuri comerciale și firmele mici, oferind un cadru considerat mai echilibrat pentru antreprenorii români.
Material publicitar politic realizat pentru Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Pentru informații privind finanțarea și transparența acestui material, consultați Notificarea privind transparența.




















