Italia pregătește noi reguli privind integrarea elevilor străini în sistemul de învățământ. Premierul Giorgia Meloni a anunțat că Guvernul va propune stabilirea unui număr maxim de elevi străini într-o clasă și interzicerea burqa și niqabului în școli.
Măsurile urmează să fie prezentate în Consiliul de Miniștri și fac parte din politica guvernului de la Roma privind imigrația și integrarea. Meloni nu a precizat deocamdată care va fi procentul sau numărul maxim de elevi străini permis într-o clasă.
„În curând va fi prezentată în ședința Consiliului de Miniștri o măsură care va stabili prin lege un număr maxim de elevi străini într-o clasă”, a declarat Giorgia Meloni la reuniunea anuală a organizației de tineret a partidului Frații Italiei.
Părinții ar putea fi obligați să învețe italiana
Planul anunțat de premier prevede și măsuri pentru familiile copiilor care întâmpină dificultăți serioase de integrare. În asemenea situații, părinții elevilor străini ar urma să fie obligați să învețe limba italiană.
Meloni susține că existența unui număr prea mare de copii care nu cunosc italiana în aceeași clasă poate împiedica procesul de integrare.
„Dacă într-o clasă există un singur copil care nu înțelege italiana, probabil că acesta va putea să învețe limba și să se integreze rapid, cu ajutorul colegilor și al profesorilor. Însă, dacă numărul copiilor care nu înțeleg limba devine mare sau chiar majoritar, nu mai vorbim despre integrare, ci despre neglijență”, a afirmat premierul.
Burqa și niqabul, interzise în școli
O altă măsură anunțată vizează acoperirea integrală a feței. Guvernul italian intenționează să interzică în școli purtarea burqa și niqabului.
„La școală trebuie să mergi cu fața descoperită, iar în Italia nimeni, în numele unei tradiții reale sau presupuse, nu poate decide că o tânără trebuie să se ascundă”, a declarat Meloni.
Italia se numără printre statele europene puternic expuse fluxurilor migratorii din Mediterana, iar imigrația și integrarea au devenit teme centrale ale dezbaterii politice.
Potrivit datelor Fondazione ISMU, elevii fără cetățenie italiană reprezintă aproximativ 11,6% din populația școlară a Italiei, adică aproape 12 din fiecare 100 de elevi.





















