Deputatul AUR Mihail Neamțu a cerut demisia ministrului Culturii, András Demeter, în urma unor declarații considerate de liderul AUR drept „vulgare și ofensatoare” la adresa interesului național.
Într-un comunicat public, Mihail Neamțu a criticat dur limbajul folosit de ministrul UDMR, acuzând ceea ce el numește „degradarea discursului public” și transformarea funcției ministeriale „într-o tribună a vulgarității și a disprețului față de România”.
Deputatul AUR susține că afirmațiile făcute de ministrul Culturii depășesc limitele unui discurs politic acceptabil și afectează imaginea instituției pe care acesta o conduce.
„În orice stat care mai păstrează o minimă decență instituțională, un asemenea derapaj public ar fi fost urmat de o demisie imediată”, a declarat Mihail Neamțu.
Acesta a făcut referire și la formularea folosită de ministru privind identitatea sa etnică, considerând că „interesul național” trebuie să reprezinte un obiectiv comun al tuturor demnitarilor, indiferent de apartenența etnică sau politică.
În același mesaj, Neamțu a invocat nume importante din cultura română, precum Nicolae Iorga, Răzvan Theodorescu și Ludovic Spiess, pe care i-a prezentat drept exemple de respect față de instituția Ministerului Culturii și valorile naționale.
Până la această oră, ministrul Culturii nu a transmis un punct de vedere oficial în legătură cu solicitarea de demisie formulată de reprezentantul AUR.
Energia furată ne afectează pe toți.
O campanie Politic Live despre prevenirea furtului de electricitate și siguranța comunităților.























